Congres SPD în Germania / Martin Schultz propune crearea Statelor Unite ale Europei
Liderul Partidului Social Democrat german, Martin Schulz, a prezentat joi în fața partidului său condințiile pe care le va pune pe masa negocierilor pentru formarea

Visul unor State Unite ale Europei pare să prindă contur pe fondul câtorva crize care pun la încercare continentul: Moneda unică europeană rezistă cu greu
Preşedintele Traian Băsescu a făcut, de la tribuna Congresului PPE din Dublin, o pledoarie pentru Statelor Unite ale Europei, dar a şi transmis un mesaj
Cel mai longeviv înalt funcţionar de la Bruxelles, Viviane Reding, vicepreşedinte al Consiliului Europei, solicită ca pe agenda alegerilor europarlamentare din primăvara acestui an să
Presedintele Traian Basescu a sustinut din nou, de curand, necesitatea iminenta a crearii asa ziselor “State Unite ale Europei”, precum si prioritatea absoluta a Romaniei
‘Obiectivul meu sunt Statele Unite ale Europei, urmând exemplul altor state federale precum Elveţia, Germania sau SUA’, afirmă ministrul german în declaraţii publicate duminică de
Președintele Traian Băsescu a subliniat, luni, la TVR1, că va desemna un premier din partea Uniunii Social Liberale doar dacă vreunul dintre partidele care compun
Punerea în practică a unui atare proiect e foarte complicată: în februarie 2011, când președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, i-a expus mai apăsat această temă, la Cotroceni, preşedintele Băsescu apăra independenţa fiscală a unui stat ca România – instrument cu care economia românească poate fi reglată în faţa turbulenţelor crizei.