Mihaela Popa este noul director general CEC Bank, Radu Ghețea devine președinte CA
Ministerul Finanțelor a înclinat balanța în adunarea generală a acționarilor CEC Bank, care a decis numirea Mihaelei Popa în funcția de director general – președinte

Premierul Victor Ponta l-a propus luni, în calitate de ministru interimar de Finanţe, pe secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Enache Jiru la conducerea Casei
Radu Ghețea va fi înlocuit de la conducerea CEC Bank, cel mai probabil luni, a anunțat joi premierul Victor Ponta, cel care va și semna
Directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat, luni, că raportul BNR privind creditul acordat Ioanei Băsescu concluzionează că „s-a acordat în condiţii
Preşedintele CEC, Radu Gheţea, va fi schimbat din funcţie, a declarat, duminică seara, premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la RTV, menţionând că îl susţine
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat miercuri seara, după încheierea ultimelor negocieri politice pe bugetul 2014 şi pe legea descentralizării, că a fost sunat în
Băncile vor să poată emite obligaţiuni pe baza ipotecilor pe care le deţin din contractele de credite ipotecare pentru a avea surse de finanţare suplimentare,
Banca Naţională a României (BNR) a respins nominalizările Ministerului Finanţelor privind instalarea lui Andrei Stamatian, fiul prefectului de Cluj, în funcţia de prim-vicepreşedinte cu atribuţii
Executivului a transmis Comisiei Europene Programul Naţional de Reformă 2011-2012, adoptat în şedinţa de guvern de vineri, document în care figurează şi angajamentele pe care România şi le asumă după ce a aderat la Pactul Euro Plus.