pod braila

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) a anunţat că a aprobat lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Focşani-Brăila, cu o lungime de 73 de kilometri. Valoarea estimată a investiţiei este de aproximativ...
29 august, 2024
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat vineri că podul peste Dunăre de la Brăila va fi finalizat în luna decembrie. Anunțul a fost făcut în cadrul vizitei oficiale pe care premierul Ciucă a efectuat-o la Brăila. Premierul a vizitat...
15 aprilie, 2022
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) va finanţa cu 363 de milioane de euro, nerambursabil, construcţia podului peste Dunăre de la Brăila, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, emis luni. Proiectul include și o rețea de drumuri noi...
2 septembrie, 2019
Construcția podului peste Dunăre de la Brăila tocmai a fost blocată înainte de a începe, din cauza modului în care au acționat autoritățile guvernamentale. Responsabilitatea guvernării este un concept necunoscut în România – de ani de zile se...
28 martie, 2018
Deși nici nu au început lucrările la Podul de peste Dunăre de la Brăila, firma italiană Astaldi cere modificarea contractului câștigat pentru a obține mai mulți bani și o perioadă mai lungă de execuție. Potrivit Digi 24, compania...
8 martie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: