luni

29 aprilie, 2024

omv petrom

Guvernul aştepta peste 2 miliarde lei (448,2 mil euro) din listarea unor pachete de acţiuni la OMV Petrom (SNP), Romgaz şi vânzarea CupruMin, amânate pentru anul viitor, dar mizează încă să încaseze în acest an 704 milioane lei...
8 noiembrie, 2012
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Cotroceni, pe vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, menţionând că strategia energetică a regiunii poate fi schimbată datorită OMV Petrom şi a resurselor care au fost descoperite în Marea Neagră – potrivit MEDIAFAX....
17 octombrie, 2012
Mariana Gheorghe, directorul general al OMV-Petrom, a declarat duminică, la emisiunea ”După 20 de ani” de la ProTv, că zăcământul de gaze descoperit în Marea Neagră ar putea asigura independența energetică a țării în privința gazelor naturale, iar...
7 octombrie, 2012
Guvernul a adoptat marți un memorandum prin care dorește facilitarea vânzării acțiunilor deținute de statul român la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea până pe 15 septembrie. Astfel Guvernul urmărește să implice potențialii investitori de la Oltchim și în privatizarea...
7 august, 2012
Grupul austriac OMV – acţionarul majoritar de la Petrom – a deschis acţiune împotriva statului român la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, solicitând 91,6 milioane de lei (aproximativ 22 de milioane de euro), pentru că a...
18 aprilie, 2012
Asocierea Renaissance Capital Limited – EFG Eurobank Securities – BT Securities – SC Romcapital a fost selectată pentru a intermedia oferta publică secundară de vânzare de acţiuni emise de SC OMV Petrom SA, derulată de către Ministerul Economiei...
5 aprilie, 2011
Mari bănci din SUA, Elevaţia şi Japonia se arată interesate să intermedieze vânzarea pachetului de 9,8% de acţiuni la Petrom, pe care Guvernul României vrea să obţină  aproximativ 600 de milioane de euro, arată site-ul International Financing Review...
15 martie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: