Cezar Preda: Iniţiativa lui MR Ungureanu bulversează PDL
„Eu sunt cu ghilimelele de rigoare prea bătrân în politică să nu-mi dau seama că această decizie a lui Mihai Răzvan Ungureanu nu ne ajută

„Este clar că e nevoie de a retrezi interesul celor care fac parte din electoratul de centru-dreapta pentru o nouă investiţie de încredere, în toamnă,
Nu, nu există nicio diferenţă între programul de guvernare al lui Victor Ponta şi cel al lui MR Ungureanu – raţiunea schimbării gărzii de la
În urmă cu câteva săptămâni scriam că miza politică (pur politică) a lui Mihai Răzvan Ungureanu este să reziste până la alegerile locale. Odată intrat
Indiferent care va fi rezultatul moţiunii de cenzură, lucrurile sunt avansate în ce priveşte mişcarea politică în fruntea căreia se va aşeza premierul Ungureanu. Iar
Laszlo Borbely, ministrul mediului, şi-a înaintat joi demisia din funcţie, la capatul unei discuţii de două ore cu remierul MR Ungureanu. Demisia vine la o
„A arunca cineva o umbră de dubiu pe intenţiile mele, dovedeşte în opinia mea, o lipsă de responsabilitate a propriilor cuvinte, iar pentru un politician