Marine Le Pen poate candida la prezidențialele din 2027
O instanță franceză de apel a menținut condamnarea împotriva lui Marine Le Pen, însă i-a redus interdicția de ocupare a unei funcții publice, de la

Președintele francez, Emmanuel Macron, a înregistrat, la sfârșitul lunii septembrie, cel mai scăzut nivel de popularitate de când a ajuns la Palatul Elysee în 2017,
Șefa partidului Adunarea Națională, considerat de extremă dreaptă în Franța, Marine Le Pen, a fost condamnată pentru deturnare de fonduri. Sentința dată de judecătorii Tribunalului
UPDATE: Tribunalul din Paris a anunțat sentința: 4 ani de închisoare și 5 ani de ineligibilitate cu executare imediată pentru Marine Le Pen. Nu va
Deși alegerile din Franța au fost câștigate de către o alianță de stânga, a cărei compoziție se bazează pe partide extremiste, piețele n-au reacționat luni:
Alegătorii din Franța se întorc duminică la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care se confruntă actualul președinte, Emmanuel Macron, și candidatul