Marian Vanghelie, sub control judiciar într-un dosar cu prejudiciu de peste 256 mil. lei
Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost pus vineri sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi

Fostul primar din Sectorul 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat, joi, la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru pentru o mită de aproximativ
Instanţa supremă a decis sâmbătă dimineată arestarea preventivă a primarului Marian Vanghelie, în dosarul în care este acuzat de luare de mită pentru favorizarea firmelor
Procurorii DNA au cerut vineri arestarea preventivă a primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie, după ce acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat
Primarul sectorului 5 Marian Vanghelie a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore, fiind suspectat că a luat mită pentru a favoriza firmele
Procurorii DNA efectuează joi mai multe percheziții, inclusiv la locuința edilului Marian Vanghelie și la Primăria sectorului 5, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Aceleași
Senatorul Mircea Geoană a lansat duminică, la Romexpo, proiectul social-democrat intitulat „România noastră”, susţinând că iniţiativa sa şi a primarului Marian Vanghelie va schimba majoritatea
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a venit vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie, surse judicare declarând că edilul va fi audiat în calitate de martor, în
Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat joi excluderea din partid a liderilor Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova. Comitetul Executiv a mai aprobat
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat marţi că deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi-a înaintat demisia din funcţia aleasă de deputat de Bacău. Viorel Hrebenciuc
Social-democrații și-au ales sâmbătă liderii, în congresul PSD, care a consfințit venirea lui Ioan Rus și a lui Marian Vanghelie în conducerea centrală a partidului,
Intr-un eseu care se numea Minima Moralia (nu este vorba de cartea lui Andrei Pleşu, publicata in 1988) scris de Theodor Adorno, filozof, sociolog, muzicolog