greva

Circa 2.000 de poștași din București și Cluj au încetat marți lucrul, ca urmare a intențiilor conducerii Companiei Naționale Poșta Română de a reduce normele de lucru și implicit salariile. Preşedintele Sindicatului Poşta Română, Matei Brătianu, fost deputat...
14 mai, 2013
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi că le-a atras atenția liderilor de sindicat de la Dacia să nu preseze prea mult conducerea fabricii pentru salarii, pentru a nu duce producția în zona de nerentabilitate. ”Le-am spus liderilor de...
12 aprilie, 2013
Premierul Victor Ponta a precizat, joi, că, înainte de a-și asuma interimatul la Ministerul Justiției că căzut de acord cu președintele Trauan Băsescu să meargă pe provedura scurtă, prevăzută de legislația românească, privind numirea șefilor Parchetului. „Am avut...
5 aprilie, 2013
Circa 400 de salariaţi de la Oltchim, din totalul de 2.600, au protestat și marți la clădirea administrativă a combinatului vâlcean pentru a-și primi salariile pe septembrie şi octombrie. Protestatarii au susținut că Guvernul și-a încălcat promisiunile și...
13 noiembrie, 2012
Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat că guvernul său va lua măsuri pentru a opri temporar evacuările din locuinţe, în Spania, după ce o femeie s-a sinucis în timp ce oficialii încercau să-i confişte casa, relatează Bloomberg. O...
12 noiembrie, 2012
PNL îl susţine pe premierul Mihai-Răzvan Ungureanu să semnezeTratatul european de stabilitate, însă parlamentarii liberali nu vor fi prezenţi la votul pentru ratificarea documentului european în Legislativul României, a declarat luni senatorul Dan Radu Ruşanu, după şedinţa Biroului...
20 februarie, 2012
Preşedintele Traian Băsescu invită partidele parlamentare, luni, la Cotroceni,  la consultări privind ratificarea Pactului european de stabilitate și funcționarea Parlamentului României. Potrvit Președinției, Băsescu a transmis joi invitațiile președinților formațiunilor politice reprezentate în Parlament. Reprezentanţii Uniunii Social Liberale...
2 februarie, 2012
Deputații social-democraţi şi liberali nu vor mai participa la lucrările Biroului permanent, ale plenului şi ale comisiilor, însă vor participa la prima şedinţă de plen a sesiunii de primăvară în care se va alege noua conducere a Camerei...
1 februarie, 2012
Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat duminică seară la Realitatea TV că soluţia prin care opoziţia poate forţa alegerile anticipate este „greva parlamentară accentuată”. Aceasta ar consta, potrivit declaraţiilor liderului USL în faptul că parlamentarii ar renunţa la...
30 ianuarie, 2012
Măsurile de austeritate din fostele țări europene comuniste au taxat la propriu sistemul de sănătate, astfel că din cauza salariilor mici ale doctorilor, precum și a muncii peste program a lor, medicii au demisionat în masă, potrivit EUobserver....
7 decembrie, 2011
Primarul municipiului hunedorean Brad, social-democratul Florin Cazacu, susține că a intrat, luni, în greva foamei, pentru a cere Guvernului fonduri pentru termoficare, relatează Agerpres. „Este o soluţie extremă, pentru o situaţie extremă. Este inadmisibil ca aproape 10.000 de...
21 noiembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: