Performanța inovării s-a îmbunătățit per ansamblu în Uniunea Europeană, în ultimii opt ani. În 21 de state s-au înregistrat creșteri de diferită anvergură, cele mai semnificative avansări în clasament Letoniei și Maltei. Cu toate acestea, în șapte state membre, creșterea pe termen lung a fost negativă, cu cea mai mare rată de creștere negativă observată în România, țară aflată și anul acesta pe ultimul loc al clasamentului, potrivit Tabloului de bord european privind inovarea 2016. Evoluția în timp arată că România s-a îndepărtat de media europeană, în acest interval de timp, ajungând acum ca performanța în materie de inovare să reprezinte doar 34,4% din valoarea indicatorului mediu pe Uniune, în timp ce în 2008 era de 50%.
Tabloul de bord european cuantifică trei tipuri principale de indicatori și opt dimensiuni ale inovării constituind în total 25 de indicatori diferiți:
- Indicatorul factori favorizanți înglobează principalii vectori ai performanței în materie de inovare care sunt externi întreprinderilor și acoperă trei dimensiuni ale inovării: resurse umane, sisteme de cercetare deschise, excelente și atractive, precum și finanțări și sprijin.
- Activitățile întreprinderilor captează eforturile de inovare la nivelul întreprinderii, grupate în trei dimensiuni ale inovării: investiții ale întreprinderilor, colaborări și spirit antreprenorial și active intelectuale.
- Rezultatele cuprind efectele activităților de inovare ale societăților în două dimensiuni ale inovării: inovatori și efecte economice.
Pe baza indicatorului sintetic al performanței medii în materie de inovare, statele membre se încadrează în patru grupuri diferite de performanță:
- Danemarca, Finlanda, Germania, Țările de Jos și Suedia sunt „lideri în materie de inovare”, ale căror rezultate în materie în inovare sunt net superioare mediei UE.
- Austria, Belgia, Franța, Irlanda, Luxemburg, Slovenia și Regatul Unit sunt „inovatori importanți”, având performanțe în materie de inovare deasupra mediei sau apropiate de media UE;
- Performanțele Croației, Ciprului Republicii Cehe, Estoniei, Greciei, Ungariei, Italiei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Portugaliei, Slovaciei și Spaniei sunt inferioare mediei UE. Aceste țări sunt „inovatori moderați”.
- Bulgaria și România sunt „inovatori modești” având rezultate în materie de inovare semnificativ mai scăzute decât media UE.
Performanța inovării în România 2015, relativ la media europeană, cu mult mai jos decât în 2008
În ceea ce privește România, spune Raportul, performanța inovării calculată pentru 2015 era la un nivel situat semnificativ mai jos decât cel din 2008, atât în graficul propriei evoluții, cât și în comparație cu media înregistrată în Uniunea Europeană.
Dacă în 2008, România se afla la 50% din valoarea medie a indicatorului calculat pentru UE, anul trecut scăzuse la doar 34,4%.
Nici perspectivele nu sunt încurajatoare pentru România, chiar dacă se prognozează o creștere.
Pentru prima dată, raportul din 2016 cuprinde o analiză prospectivă a acestor performanțe, care ia în calcul cele mai recente evoluții, tendințe și modificări preconizate.
În ansamblu, indicele de inovare la nivelul UE ar trebui să crească destul de puternic, cu aproximativ 2,5 % în termen de doi ani. Pentru România este estimată o creștere de la 0,180 (cât este acum indicele performanței în materie de inovare, așa cum se poate vedea în graficul clasamentului european), la 0.188, adică mult sub media europeană.
Inovarea în Europa: Scade decalajul față de SUA și Japonia, crește distanța față de Coreea de Sud
La nivel global, UE continuă să fie mai puțin inovatoare față de Coreea de Sud, Statele Unite și Japonia, dar diferențele de performanță în raport cu ultimele două țări au devenit mai mici.
Coreea de Sud a reușit să își îmbunătățească performanțele într-un ritm mult mai rapid decât UE în ultimii opt ani. UE deține încă un avans considerabil față de multe alte țări, inclusiv China.
Cu toate acestea, China recuperează din decalaj, având o rată de creștere a performanței de cinci ori mai mare decât cea a UE.
Tendințele observate în ultimii ani vor continua, decalajul de performanță în raport cu Japonia și USA se reduce în continuare, decalajul față de Coreea de Sud crește, iar poziția dominantă a UE în raport cu China este în scădere, mai spune Raportul.
Elveția rămâne cea mai inovatoare țară din Europa
În comparație cu statele membre ale UE, cu alte țări europene și cu țările vecine, Elveția rămâne cea mai inovatoare țară europeană. Anul acesta au fost adăugate la această comparație Israel, un inovator important, și Ucraina, un inovator modest.
Anul trecut, creșterea recentă a performanțelor a fost semnificativă în Turcia, iar acest lucru a determinat mutarea țării de pe poziția „inovatori modești” la „inovatori moderați”.
Performanța a scăzut în mai multe state membre
În pofida performanței pozitive de creștere pentru multe state membre în perioada 2008-2015, a existat o tendință de inversare comparând perioada de dinainte și de după 2012, numeroase state membre confruntându-se cu creșteri negative legate de performanță pentru perioada 2012-2015.
Mai recent (2014-2015), nu mai puțin de 17 state membre au înregistrat o creștere negativă. Procesul de convergență a diferențelor de performanță ale statelor membre – după cum s-a observat în rapoartele anterioare din 2012 – pare să fi ajuns într-un impas.
Performanța diferitelor state europene:
- Suedia este lider la capitolul resurse umane și calitatea cerectării academice
- Germania se remarcă prin numărul mare de companii care investesc masiv în cerectare, dezvoltare, inovare
- În Irlanda se înregistrează cele mai mare inovatoare IMM-uri
Un răspuns
Cine sa inoveze in Romania, regia de apa calda din Bucuresti (Radet) sau compania C. E. Oltenia, fiindca Romania nu mai are economie si industrie nationala?Este greu de inteles de la cine sa se astepte si evalueze performanta nationala in inovare, pina la reconstructia economica si industriala nationala…