5 martie, 2014

România se află pe poziţia 26 în Tabloul de bord privind performanţa iniţiativei „O Uniune a inovării” privind cercetarea şi inovarea, în grupa a patra, a ţărilor cu inovare modestă, mult sub nivelul mediu al indicatorilor europeni.

Romania stă modest la toţi indicatorii, cu excepţia personalului din domeniu, având performanţe foarte slabe la cheltuielile cu cercetarea şi dezvoltarea în sectorul afacerilor şi la numărul de doctoranzi non-UE.

De exemplu, România are rezultate de şapte ori mai mici decât Danemarca (ţara aflată pe locul I), la capitolele privind competitivitatea internațională a bazei științifice („sisteme de cercetare deschise, excelente și atractive”), şi cooperarea în inovarea în cadrul întreprinderilor, așa cum este măsurată în „legături și spirit antreprenorial”.


Tabloul de bord al Uniunii inovării 2014, dat publicităţii marţi, arată că impactul crizei economice în acest domeniu nu a fost atât de grav pe cât s-a prevăzut.

Pe baza celor 25 de indicatori folosiţi în analiză, statele UE au fost grupate, în funcţie de punctajul obţinut, în patru mari grupe:

  • „lideri în materie de inovare” – Danemarca (DK), Finlanda (FI), Germania (DE) și Suedia (SE). Performanțele lor în inovare sunt cu mult superioare mediei UE;
  • „adepți ai inovării” – Austria (AT), Belgia (BE), Cipru (CY), Estonia (EE), Franța (FR), Irlanda (IE), Luxemburg (LU), Țările de Jos (NL), Slovenia (SI) și Regatul Unit (UK). Au o performanță în materie de inovare aflată deasupra mediei sau apropiată de media UE;
  • „novatori moderați” –  Croația (HR), Cehia(CZ), Greciei (EL), Ungaria (HU), Italia (IT), Lituania (LT), Malta (MT), Polonia (PL), Portugalia (PT), Slovaciea(SK) și Spania (ES) au rezultate inferioare mediei UE. 
  • „inovatori modești” – Bulgaria (BG), Letonia (LV) și România (RO), cu performanțe în materie de inovare net inferioare mediei UE.

Evoluţia inovării în ultimul an

  • Luând în considerare țările europene din afara UE, Elveția își confirmă și în acest an poziția sa de lider absolut în inovare, continuând să depășească toate statele membre ale UE și prezentând cele mai bune rezultate în raport cu 9 indicatori.
  • Componenţa grupurilor de performanţă a rămas relativ stabilă comparativ cu ediția anterioară a tabloului de bord al Uniunii, Polonia fiind singura țară care a schimbat apartenența la grup prin avansarea de la statutul de țară cu inovare modestă la cel de țară cu inovare moderată.
  • În două dimensiuni, „investiții ale societăților” și „finanțe și sprijin”, evoluția globală a performanței a fost negativă. În special, creșterea pozitivă a cheltuielilor publice privind cercetarea și dezvoltarea (1,8%) a fost compensată de un declin continuu în investițiile cu capital de risc (-2,8%). În plus, o ameliorare pozitivă a cheltuielilor întreprinderilor în materie de cercetare și dezvoltare (2,0%) a fost compensată în mod negativ de cheltuieli cu inovarea ale întreprinderilor, care nu aparțin domeniului cercetării și dezvoltării (-4,7%).
  • În continuare, Suedia dispune de cel mai bun sistem de performanță în materie de inovare din UE, fiind urmată de Danemarca, Germania și Finlanda.
  • Rata creșterii medii anuale în UE în ceea ce privește performanțele în inovare a atins 1,7% în perioada de opt ani (2006-2013) analizată și toate statele membre și-au îmbunătățit performanța în materie de inovare. Portugalia, Estonia și Letonia sunt lideri ai creșterii inovării. Ratele de creștere cele mai slabe în materie de inovare au fost înregistrate în Suedia, Regatul Unit și Croația.
  • În general, rezultatele din acest an arată o convergență a performanțelor inovării în rândul statelor membre, dar procesul de convergență a încetinit. Drept consecință, nivelul convergenței performanțelor în materie de inovare a revenit la nivelul anului 2009.
  • Diferențele de performanță în toate statele membre sunt cele mai reduse în „resurse umane”, unde țara cea mai performantă (Suedia) obține rezultate de trei ori mai ridicate decât țara cea mai puțin performantă (Malta).

Inovarea la nivel mondial

  • Luând în considerare țările europene din afara UE, Elveția își confirmă și în acest an poziția sa de lider absolut în inovare, continuând să depășească toate statele membre ale UE și prezentând cele mai bune rezultate în raport cu 9 indicatori.
  • Principalii lideri ai inovării SUA, Japonia și Coreea de Sud domină UE, în special în ceea ce privește indicatorii care măsoară activitatea întreprinderilor, în cheltuieli ale întreprinderilor în domeniul cercetării și dezvoltării, co-publicații aparținând sectorului public-privat și cereri de brevete PCT, dar și în rezultatele educaționale măsurate prin „procentajul din populație care a absolvit învățământul terțiar”.
  • În comparație cu alți parteneri cheie la nivel internațional, UE continuă să domine pe planul performanței Australia și Canada, care înregistrează 62% și, respectiv, 79% din nivelul UE. Avansul UE în ceea ce privește performanța este încă și mai mare în comparație cu țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud). Acest avans este stabil sau chiar în creștere în raport cu aproape toate țările BRICS, cu excepția Chinei.
  • Actuala performanță în materie de inovare a Chinei atinge 44% din nivelul UE, iar decalajul continuă să se reducă deoarece rezultatele progresează într-un ritm mai accelerat și mai ridicat decât în UE.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: