23 mai, 2017

Șerban Mihăilescu, fost parlamentar și secretar general al Guvernului Năstase, a povestit marți, în fața instanței, că a participat la nunta lui Dan Andronic, desfășurată la Monte Carlo, unde au mai fost prezenți Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Nicolae Dumitru – ”Niro” și Dan Ioan Popescu.

De altfel, a mai spus cel poreclit Miky Șpagă de presă, și-a petrecut mai toate concediile cu Andronic, actual acționar la Evenimentul zilei. Declarațiile au fost făcute, în calitate de martor, în fața completului de magistrați care judecă dosarul în care fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

„L-am întâlnit pe Călin Popescu-Tăriceanu în două ocazii. În anul 2008, la nunta lui Andronic (desfășurată la Monte Carlo — n.r.).


Eu sunt nașul de botez al copiilor lui Andronic. Eu am participat doar la ceremonia religioasă și am stat mai puțin de 24 de ore.

La nuntă au mai fost Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Nicolae Dumitru — patronul de la „Niro’. Naș a fost Dan Ioan Popescu. Erau cam 20 — 30 de persoane din România. Nu am participat la petrecere. Nici măcar nu a fost o petrecere, a fost o masă oarecare. La 12 noaptea am plecat. (…)

Cu Dan Andronic eram prieten de concediu. Aproape toate concediile le-am făcut împreună. Nu aveam discuții politice când mergeam în concediu„, a declarat Șerban Mihăilescu, citat de Agerpres.

Una dintre întâlnirile cu Tăriceanu a avut loc în anul 2009, în Israele, când omul de afaceri Nicolae Dumitru (supranumit NIRO și condamnat în Dosarul intermediarilor din afacerea Microsoft) și Dan Andronic l-au invitat la o serbare organizată de consultantul politic Tal Silberstein:


„Eu mergeam în fiecare an la Ierusalim, dar din alte considerente. În 2009, am fost operat de cancer și nu m-am dus vara, ci toamna. Am acceptat invitația și am ajuns la Tel Aviv, venind din altă direcție. M-am cazat la același hotel în care stăteau familiile lui Nicolae Dumitru, Dan Andronic și Dan Ioan Popescu. Dimineața am fost la micul dejun, unde l-am întâlnit pe Tăriceanu. După aceea am făcut separat deplasarea la Ierusalim și acolo, în preajma unei biserici, ne-am întâlnit pe o alee cu un grup din care făcea parte și Tăriceanu. Ne-am întors la Tel Aviv, separat, pe grupuri, iar seara am fost invitați la ziua tatălui lui Tal Silberstein. Pe Silberstein îl cunosc din anul 2003, din campania electorală a PSD. Eu eram împreună cu soția și fiica mea. Petrecerea s-a desfășurat într-o sală de discotecă. Tatăl lui Tal Silberstein era în cărucior și l-am salutat. În sală erau 250 — 300 de persoane, majoritatea fiind localnici. Nu mai știu dacă l-am văzut și pe Tăriceanu. Am stat o oră. A doua zi am plecat”, a mai declarat Șerban Mihăilescu.

El a recunoscut că a participat și la două petreceri organizate la locuința lui Remus Truică, însă fiecare politician stătea în grupul lui, deoarece „pesediștii nu stăteau cu liberalii”.

Mihăilescu a adăugat că îl cunoștea pe Remus Truică (inculpat în dosarul retrocedărilor fostei ferme regale Băneasa) de pe vremea când acesta a fost șef de cabinet al fostului premier Adrian Năstase.

În același dosar al retrocedării fostei ferme regale și a unei părți din pădurea Băneasa, mai sunt judecaţi Prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

Dosarul în care este judecat Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA anul trecut, fiind acuzat de DNA pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

În același dosar, Dorin Marian, fost șef al Cancelariei când premier era Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, după ce ar fi dat o declarație neadevărată atunci când a fost audiat ca martor în dosarul „Ferma Băneasa”.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

Procurorii spun că Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: