sâmbătă

27 aprilie, 2024

18 decembrie, 2010

Budapesta, Palatul Parlamentului

Bugetari concediați cu sutele de mii, fonduri private de pensii naționalizate, molestarea unui ministru, cokteiluri Molotov. Berlusconi câștigă din nou. Atacuri teroriste sinucigaşe la Stockholm și alegeri parlamentare în Kosovo. În vreme ce Consiliul European de iarnă pune la punct un Mecanism de Stabilitate financiară, SUA nu mai vor să stea de vorbă cu o Europă fără politică externă coerentă.

Sâmbătă, 11 decembrie

O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma a două explozii care au avut loc într-o zonă centrală, aglomerată, din Stokholm, la o diferenţă de două minute, la 200 metri distanţă una de alta. În urma investigaţiilor din următoarele zile, poliţia avea să constate că era vorba despre tentative de atacuri teroriste, care ar fi putut avea consecinţe catastrofale. Explozia unei maşini şi sinuciderea unui bărbat, prin aruncarea în aer, s-au produs după ce o agenţie locală a primit un mesaj în care era denunţată prezenţa suedeză în Afganistan.


La Roma, zeci de mii de manifestanţi au defilat la apelul Partidului Democrat, principal partid de opoziţie. „Italia vrea să se schimbe” – a fost sloganul manifestaţiei, organizate cu trei zile înainte de moţiunea de cenzură a guvernului Berlusconi.

Duminică, 12 decembrie

Alegeri în Kosovo, primele după declararea unilaterală a independenţei de Serbia. Conform primelor rezultate anunţate de sondajele de opinie realizate la ieşirea de la urne, Partidul Democratic din Kosovo (PDK), condus de premierul Hashim Thaci, se clasa pe primul loc în alegerile parlamentare anticipate. Rezultatele exit-poll-ulului aveau să fie confirmate a doua zi de Comisia Electorală,mai întâi după numătătoarea parţială, apoi prin rezultatele finale. Thaci şi-a anunţat victoria, cu 31% dintre voturi, adresându-se susţinătorilor săi, la câteva ore după exit-poll. Partidul rival, fost partener de coaliţie, Liga Democrată din Kosovo (LDK) a ieşit pe locul doi, cu 25%. Thaci va avea nevoie de sprijin din partea altor formaţiuni pentru a forma guvernul. Nou înfiinţatul Partid al Autodeterminării, condus de fostul student transformat în politician Albin Kurti, s-a clasat pe locul trei, cu 16%

Luni, 13 decembrie


Liderii europeni doresc crearea, din 2013, a unui Mecanism European de Stabilitate, prin care să se acorde, în anumite condiţii, asistenţă financiară statelor care trec printr-o perioadă economică foarte dificilă. Iar pentru asta e nevoie să fie modificat cel puțin un articol al tratatului UE. Proiectul acesui mecanism urmează să fie discutat la Consiliul European de iarnă din 15-16 decembrie, anunţau surse citate de ziarele britanice, franceze şi germane. În avanpremieră se anunţa că proiectul prevede ca investitorii privaţi să suporte o parte din costurile legate de plata datoriilor unui stat, astfel încât pieţele să exercite presiuni asupra guvernelor pentru a implementa politici bugetare corecte. Pentru acest lucru este nevoie, însă, de schimbarea unui articol din Tratatul European de la Lisabona.
Pe de altă parte, Franţa şi Germania au anunţat că nu doresc să susţină ţările europene cu probleme. Nu va exista niciun titlu Eurobond, nicio creştere a fondului de 440 miliarde de euro destinat ajutorării altor state din zona Euro, nicio achiziţie  masivă de obligaţiuni de către Banca Centrală Europeană de pe pieţele italiană şi spaniolă, comenta publicaţia “Daily Telegraph”. Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy vor respinge propunerea privind lansarea unor Eurbonduri, pentur că nu vor să fie puse împreună toate datoriile ţărilor europene.

Marţi, 14 decembrie

Parlamentul de la Budapesta a adoptat legea prin care persoanele care au pensii private sunt obligate să-şi transfere acumulările la sistemul public de pensii, până în februarie 2011. Practic, o naționalizare a fodurilor private de pensii. În Ungaria legea prevedea un sistem mixt de pensii, iar populaţia putea opta ca o parte din contribuţie să fie virată  către un fond privat. Noua lege pune capăt acestui sistem adoptat în urmă cu 12 ani.
Acumulările pe care guvernul de la Budapesta crede că vor intra în bugetul public vor fi de circa 11 miliarde de euro. Cei care refuză să-şi transfere banii nu vor mai primi pensii de la stat, chiar dacă au contribuit până acum şi la acest fond. Ungaria a adoptat această măsură în cadrul programului de austeritate bugetară, adoptate pentru salvarea sistemului asigurărilor sociale.

Tot pentru salvarea statului de la faliment, ministrul de finanţe portughez s-a aflat în vizită la Beijing, încercând să convingă autorităţile chineze să cumpere obligaţiuni guvernamentale portugheze. Vizita lui Fernando Teixeira dos Santos vine în contextul în care Portugalia încearcă să-ţi rezolve problemele insolvenţei financiare fără a apela la împrumuturi externe, în special din partea UE. Ministrul portughez a făcut o vizită similară şi în Brazilia, în această perioadă. China este deja un cumpărător important al obligaţiunilor emise de guvernele europene şi a anunţat că va continua să cumpere astfel de titluri de stat.

Miercuri, 15 dec

Zi plină pentru toată lumea.
Proteste violente după victoria lui Berlusconi. După ce guvernul condus de Silvio Berlusconi a câştigat votul de încredere, la limită(314 voturi pentru şi 311 împotrivă), în Camera Deputaţilor, manifestanţii au ieşit pe străzi. Poliţia a tras cu gaze lacrimogene, după ce manifestanţii au dat foc la automobile, au aruncat cu ouă, vopsea şi pietre în clădirea Parlamentului. Circa 50 de poliţişti şi 40 de protestatari au fost răniţi în timpul protestelor, considerate unele dintre cele mai violente din Italia ultimilor ani. Criticii premierului spun că acesta este prea implicat în scandal şi corupţie pentru a rămâne în funcţie. Berlusconi (74 de ani) se află la jumătatea mandatului său de 5 ani, dar poziţia sa a fost slăbită de numeroase scandaluri, în special în ce priveşte relaţiile sale cu femeile.

După ce a câştigat alegerile parlamentare anticipate, premierul kosovar, Hashim Thaci,a fost acuzat de legături cu crima organizată. Comandanţii fostei Armate de Eliberare din Kosovo (KLA) au fost acuzaţi, într-un raport al Consiliului Europei, de abuzuri asupra drepturilor omului, inclusiv trafic de organe şi drogur. Potrivit unui proiect de raport, citat de BBC, documentul va face referire la numele fosutlui lider al KLA, Thaci, de 27 de ori. Guvernul din Kosovo a declarat că raportul este nefondat şi defăimător. Raportul este rezultattul unor investigaţii făcute de raportorul special al Consiliului Europei, Dick Marty, timp de doi ani.

Joi, 16 decembrie

Ultimul summit European din acest an, joi şi vineri, la Bruxelles. Cea mai importantă realizare – înfiinţarea unui mecanism de ajutorare a ţărilor aflate în criză. Liderii ţărilor UE au ajuns la un acord pentru modificarea unui articol din Tratat, care să permită crearea şi funcţionarea unui asemenea mecanism. Textul modificării a fost pregătit de preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, iar aceasta ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2013 şi să devină operaţional în iunie 2013. Ajutorul financiar va putea fi acordat oricăruia dintre cele 16 naţiuni din zona euro.
“Liderii UE sunt gata să facă orice e necesar pentru a proteja moneda europeană”, a spus Rompuy. Grecia şi Irlanda au primit deja împrumuturi europene de urgenţă. Fondul permanent va avea la dispoziţie, temporar, 750 miliarde de euro prin Fondul European de Stabilitate Financiară.

Din cauza măsurilor guvernamentale de austeritate, grecii au ieşit, la cererea sindicatelor, din nou, pe străzi. Protestele au devenit violente, manifestanţii adunaţi pe străzile din Atena aruncând cu cocktailuri Molotov, bombe cu petrol, iar poliţia răspunzând cu gaze lacrimogene. Un fost ministru a fost prins şi bătut de mulţime, fiind nevoit să se ascundă într-o clădire. Acţiunile au dus la anularea unor zboruri, întreruperea transportului public şi închiderea unor şcoli din întreaga ţară. A fost cea de-a şaptea grevă generală din Grecia din acest an, după ce executivul a luat măsuri nepopulare pentru a primi un împrumut de 110 miliarde de euro din partea organizaţiilor internaţionale. Poliţia a declarat că au luat parte la mitingul din Atena circa 15.000 de oameni.

Şi în Marea Britanie se iau măsuri nepopulare, din cauza crizei economice, Potrivit presei britanice, cel putin 100.000 de funcţionari publici vor fi anunţati printr-o scrisoare, până la 1 ianuarie sau imediat după, că vor fi concediaţi. Angajaţii din sectorul public -funcţionari din administraţie, politişti etc – riscă să îşi piardă locurile de muncă, după ce guvernul a decis reducerea chetuielilor bugetare. Măsura vine dupa ce au fost deja concediaţi 30.000 de oameni, în ultimele 3 luni.

La Lisabona, executivul a anunţat măsuri pentru a întări controlul asupra fondurilor bugetare. Minisrul de finanţe spune că acestea sunt indispensabile pentru a nu se ajunge la un împrumut extern. Mai multe state au cerut Portugaliei să-şi reformeze economia şi să-şi reducă chetuielile publice, pentru a nu fi nevoie de un plan de întrajutorare financiară, precum cel pentru Grecia şi Irlanda. Guvenrul va controla trimestrial cheltuielile publice şi va impune sancţiuni ministerelor care nu îndeplinesc acest obiectiv.

La Moscova, poliţia a arestat 800 de tineri care strigau slogane naţinoaliste, după împuşcarea unui suporter. Decesul unui fan al echipei de fotbal Spartak Moscova, în timpul unui conflict cu un bărbat din regiunea Caucazul de Nord a stârnit revolte şi atacuri la adresa minorităţilor etnice. Zeci de persoane au fost reţinute şi în alte oraşe din Rusia. Poliţia din St. Petersburg a anunţat reţinerea a 60 de persoane, alte 100 fiind arestate în Samara

Vineri, 17 decembrie

FMI a aprobat împrumutul de 22,5 miliarde de euro pentru Irlanda, pentru următorii trei ani. Banii reprezintă o primă parte a contribuţiei Fondului Monetar Internaţional la pachetul promis Republicii Irlanda de FMI şi UE (în total 85 miliarde euro). Circa 5,8 miliarde de euro din banii FMI vor fi disponibili imediat pentru Dublin. Parlamentarii irlandezi au votat pentru acceptarea împrumutului exterior, săptămâna aceasta. Irlanda vrea să reducă imensul său deficit bugetar şi datoriile pe care le-a acumulat deja.

Încă o grijă pentru Europa: Statele Unite îi vor întoarce pstale dacă nu-şi va forma o politică externă coerentă. Reprezentantul UE pentru politică externă şi politică de securitate, Catherine Ashton, avertizează liderii europeni că America îşi va pierde interesul faţă de o Europă divizată şi incoerentă şi va căuta în altă parte a lumii aliaţi cheie. Ea a descris punctele importante ale relaţiei strategice dintre SUA şi Europa şi a subliniat că pentru autorităţile americane a devenit foarte important să întărească relaţiile pe care le au cu Rusia, China,Japonia, Brazilia şi Africa.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: