20 iunie, 2014

Preşedintele Obama şi gen. Martin Dempsey, preşedintele Joint Chiefs of Staff

Preşedintele Barack Obama a anunţat, potrivit presei internaţionale, că trimite 300 de consilieri militari în Irak pentru a ajuta guvernul irakian să ajute la rezistenţa în faţa militanţilor sunniţi şi pentru a da timp liderilor şiiţi de a forma un nou guvern care să implice toate sectele religioase din ţară.

Experţii militari vor lucra alături de forţele irakiene pentru a împiedica insurgenţii să dezmembreze ţara, a precizat liderul de la Casa Albă, subliniind necesitatea ca guvernul de la bagdad să găsească o soluţie politică.

În mod evident, preşedintele american a eliminat posibilitatea de a trimite trupe terestre şi a vorbit despre o acţiune militară „ţintită”, lăsând deschisă opţiunea unor lovituri aeriene pentru respingerea acţiunilor islamiştilor. Totuşi, preşedintele Obama a insistat că trupele americane nu se vor întoarce în Irak.


„Nu avem capacitatea de a rezolva pur şi simplu această problemă prin trimiterea a zeci de mii de militari. (…) În ultimă instanţă, este o problemă care trebuie rezolvată de irakieni”, a spus preşedintele american.

În condiţiile în care militanţii sunniţi, conduşi de gruparea islamistă ISIL (Statul Islamic al Irakului şi Levantului) se apropie de Bagdad, poate fi momentul pentru liderul de la Casa Albă de a face presiuni asupra liderilor şiiţi pentru a oferi concesii sunniţilor şi kurzilor care spun că au fost marginalizaţi.

ISIL au ocupat oraşele de la nord de capitală şi luptă acum pentru a deşine controlul asupra celei mai mari rafinării a ţării, de la Baiji. Forţele irakiene au recurs joi la bombardamente în care au ucis 70 de militanţi islamişti în mai multe sate, a anunţat armata irakiană, citată de Bloomberg.

Pe de altă parte, islamiştii au eliberat joi, la patru zile după ce îi răpiseră, 44 de muncitori străini, care lucrau pentru o companie turcă şi construiau un spital în Tikrit.

Viitorul premierului Maliki, sub semnul întrebării


Potrivit New York Times, Statele Unite i-ar fi încurajat pe şiiţi să îl înlocuiască pe premierul Nouri Maliki, iar aceştia ar avea deja trei nume pregătite. Preşedintele Obama a refuzat joi să spună dacă mai are încredere în premierul irakian.

Nouri Maliki, un apropiat al Iranului, ajuns la putere în 2006, s-a opus ani de zile solicitărilor SUA de a coopta în guvernul central şi reprezentanţii minorităţilor sunnită şi kurdă. Însă acest lucru ear fi pe cale să se schimbe, chiar dacă Maliki rămâne la putere.

Barack Obama a spus însă că guvernul irakian are un test de trecută şi trebuie să arate dacă este capabil să depăşească diferenţele etnice şi religioase şi să păstreze ţara unită.

„Le putem da spaţiu şi instrumentele, însă, în ultimă instanţă, deciziile trebuie să le ia ei”, a spus preşedintele SUA.

Statele Unite vor evalua, în următoarele săptămâni, dacă experţii militari şi zborurile de recunoaştere făcute de avioane americane trimise în Irak ajută la realizarea unor progrese în situaţia politică din această ţară. Iar secretarul de stat john Kerry se va consulta în zilele următoare cu aliaţii din Orientul Apropiat şi din Europa în această privinţă.

 Experţii militari nu vor ieşi în teren

Oficiali de la Pentagon au afirmat că nu toţi cei 300 de membri ai forţelor speciale vor fi neapărat trimişi în irak. Este numărul aprobat de preşedinte. Dacă însă va fi nevoie de prezenţa tuturor, aceştia vor fi în centrele comune de operaţiuni, în Bagdad, şi vor oferi sprijin trupelor irakinene, şi nu pe teren.

Mulţi dintre ei se află deja în regiune, iar prima lor îndatorire este evaluarea trupelor irakiene. Chiar dacă misiunile lor nu presupun participare la confruntările armate, vor avea dreptul să se apere dacă vor fi atacaţi. Iar SUA au acum suficiente forţe aeriene să ofere o acoperire de 24 de ore a zonelor în care ISIL este activă, a precizat un oficial american.

Misiunea principală va fi de evaluare, consiliere şi ajutor în antrenarea trupelor irakiene şi în planificarea de operaţiuni, au spus experţii americani.

În plus, comandourile vor auna informaţii despre situaţia din teren, inclusiv despre dispunerea şi localizarea islamiştilor, dar vor lua şi „temperatura” din regiunile dominate de sunniţi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: