10 octombrie, 2019

Casa Albă încearcă să ajungă la un consens cu China asupra adoptării unui ”pact valutar”. Acesta ar putea suspenda noile creșteri de tarife vamale plănuite pentru săptămâna viitoare și ar reprezenta un pas important în direcția unui acord mai amplu care să ducă la încheierea războiului comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Acordul valutar, asupra cărora cele două state ar fi căzut la pace în februarie, înainte ca negocierile bilaterale să fie suspendate ar fi urmat de negocieri pe alte teme importante, cum ar fi proprietatea intelectuală și transferurile forțate de tehnologie.

Acordul valutar prevedea, potrivit informațiilor publicate de presa americană la începutul anului, o mai mare transparență din partea Chinei care să permită SUA verificarea anumitor decizii de politică monetară, în vederea stabilirii dacă acestea reprezintă sau nu o manipulare intențională a valutei, cu scopul de a spori competitivitatea exporturilor chineze.


O echipă de negociatori din China, condusă de vicepremierul Liu He, a ajuns la Washington pentru reluarea negocierilor dintre cele două state. Sunt primele discuții față în față din iulie.

Fereastra pentru acest acord se închide însă repede. SUA plănuiesc majorarea tarifelor vamale de la 25% la 30% pentru importuri chineze în valoare de 250 de miliarde de dolari pe 15 octombrie. Taxe suplimentare ar urma să intre în vigoare pe 15 decembrie.

Președintele Donald Trump a declarat însă săptămâna trecută că ar prefera ”un acord mare”, ceea ce pune sub semnul întrebării succesul negocierilor.

Niciun detaliu nu a fost făcut public în legătură cu pactul valutar convenit de cele două părți în februarie. Negocierile dintre SUA și China au fost suspendate în mai, când americanii i-au acuzat de nerespectarea unor angajamente. În august, administrația Trump a acuzat oficial China de manipulare valutară.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: