8 octombrie, 2019

SUA au elaborat o listă neagră cu 28 de entități chineze din cauza implicării lor în ampla campanie de reprimare a uigurilor din provincia Xinjiang din China.

Cele 28 de organizații sunt agenții guvernamentale, dar și companii tehnologice specializate în echipamente de supraveghere, printre care câteva firme considerate vedete ale Chinei în materie de Inteligență Artificială (AI). Aceste companii de pe Listă nu mai pot cumpăra produse de la firme americane fără aprobare specială din partea Washington-ului.


Respectivele entități sunt „implicate în violarea drepturilor omului și în abuzuri”, în campania de represiune, detenție arbitrară în masă și supraveghere prin tehnologie de vârf a uigurilor, kazahilor și altor grupuri etnice minoritare,” potrivit Departamentului american al Comerțului, citat de BBC.

În vizor – companii care sunt starurile Chinei în domeniul AI

Printre cele opt companii vizate se află Hikvision, Dahua Technology și Megvii Technology, toate specializate în tehnologie de recunoaștere facială. Hikvision este unul dintre cei mai mari producători din lume în acest domeniu.

De aceea, scrie BBC, decizia SUA va lovi cel puțin pe termen scurt ambițiile tehnologice ale Chinei, ținând cont că aceste companii sunt considerate starurile Chinei în domeniul AI.

Industria procesoarelor atît de necesare în AI este însă dominată de firme americane precum Intel și Nvidia, iar noua măsură este considerată o metodă suplimentară de restricționa accesul chinezilor la acestea.


Toate aceste restricții ar putea accelera eforturile Chinei de a se descurca pe cont propriu – ca exemplu este oferit cazul Huawei, care după ce a fost inclusă pe lista neagră, la începutul acestui an, a anunțat că dezvoltă propriul său sistem de operare.

Și alte alternative la tehnologia americană sunt dezvoltate de China în acest moment, iar BBC notează că războiul comercial se transformă într-o bătălie în domeniul tehnologiei, iar consumatorii vor avea de ales între produsele integral chinezești și cele integral americane.

Un milion de uiguri în închisorile din Xianjing

Statele Unite au acuzat de mai multe ori, în ultimul timp, atitudinea prea binevoitoare faţă de Beijing a comunității internaționale, în ceea ce privește „campania de represiune” împotriva  musulmanilor uiguri.

Administraţia de la Washington, dar şi organizaţii de apărare a drepturilor acuză că aproximativ un milion de uiguri sunt încarcerați în penitenciare din provincia Xianjing.

Beijingul susține că aceste lagăre ar fi centre de formare profesională și prezintă activitatea sa din Xinjiang drept o campanie antiteroristă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: