19 mai, 2021

Anchetatorii federali cercetează activitatea de consultanţă derulată în România de Rudy Giuliani (foto), fost primar al New Yorkului şi avocat personal al lui Donald Trump, potrivit unor surse citate de Politico.

Luna trecută, agenţii FBI au efectuat percheziţii în biroul şi apartamentul din New York ale lui Giuliani şi au confiscat telefoane şi computere, ca parte a anchetei cu privire la eventuala încălcare a legii prin munca lui pentru entităţi străine, inclusiv încălcarea Foreign Agents Registration Act (FARA).

Giuliani a spus că niciodată nu a reprezentat un cetăţean străin şi că stipulează în mod special în contractele sale că nu va face lobby pentru entităţi străine sau că nu le va reprezenta.


În 2018, Rudy Giuliani i-a scris o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis în care deplângea „excesele” făcute de Direcţia Naţională Anticorupţie şi a cerut amnistie pentru cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de către acest organism în ultimii ani.

Ce nu a menţionat Giuliani în scrisoare a fost că a trimis-o în numele Freeh Group, firmă de consultanţă înfiinţată de Louis Freeh, fost director FBI, care i-a plătit fostului primar un onorariu pentru a lucra la proiectul România. În 2018, Giuliani a refuzat să dezvăluie suma încasată pentru scrisoarea trimisă Administrației Prezidențiale din România.

Gabriel “Puiu” Popoviciu, condamnat la şapte ani de închisoare într-un caz de fraudă imobiliară, l-a angajat pe Freeh în 2016 pentru a analiza dovezile împotriva lui. Freeh Group a găsit „numeroase deficienţe de fapt şi de drept” în cazul care a dus la condamnarea lui. Un purtător de cuvânt al preşedintelui României a declarat, pentru Politico, că Iohannis nu a răspuns vreodată acelei scrisori.

În 2015, Popoviciu l-a angajat şi pe Hunter Biden, fiul vicepreşedintelui de atunci Joe Biden, pentru a ajuta la oprirea investigaţiei privind frauda. Hunter Biden ar fi încetat să lucreze pentru Popoviciu până la momentul în care Giuliani a fost implicat, în 2018. Acesta din urmă l-a criticat aspru pe Hunter Biden pentru legăturile sale cu entităţi străine, inclusiv din Ucraina şi China.


Popoviciu şi partenerii săi de afaceri deţineau francizele Pizza Hut şi KFC şi filiale ale unor hoteluri străine în România. Controversa are în centru un teren din nordul Bucureştiului care a fost cumpărat foarte ieftin şi pe care au fost construite clădiri de birouri, un mall, showroom-uri de automobile şi chiar noua ambasadă a SUA în România. Popoviciu, care a locuit la un moment dat în New Jersey, se afla la Londra când a fost emis mandatul de arestare pe numele său, în 2017. Curând s-a predat şi a făcut eforturi pentru a nu fi extrădat în România.

Politico l-a contactat legat de serviciile lui Giuliani. Marţi dimineaţă, el a răspuns: „Nu ştiu nimic despre interesele lui în România. L-am cunoscut acolo, când era invitat de un grup privat să ţină un discurs, dar nu am menţinut un contact direct”.

Giuliani nu a spus prea multe despre munca lui în România, cu excepţia unor remarci livrate The Guardian când a fost întrebat dacă scrisoarea era legată de cazul Popoviciu: „De situaţia de ansamblu, nu de un caz. Scrisoarea vorbeşte de la sine. Restul trebuie să aflaţi de la clientul meu”. El a declarat pentru Politico în 2018 că scrisoarea „era bazată pe un raport pe care l-am analizat” şi că Freeh Group îi plăteşte onorariul.

Activitatea lui Giuliani legat de România a atras atenţia agenţilor federali care anchetează munca lui în afara SUA. Dacă activitatea lui în România avea ca scop unic influenţarea oficialilor guvernamentali din ţară şi nu a vizat americanii, atunci nu i-ar fi fost cerut să o dezvăluie Departamentului de Justiţie sub incidența FARA.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie a refuzat să comenteze, la fel şi Giuliani şi Freeh. Un avocat al lui Giuliani a spus într-un mesaj: „Nu ştiu nimic despre asta. Nu avem astfel de informaţii”.

În aceeaşi anchetă este vizată şi relaţia lui Giuliani cu miliardarul ucrainean Dmitri Firtash, pe care guvernul american l-a acuzat că a încălcat legile anti-corupţie.

Ucraina şi România nu sunt singurele ţări în afara SUA unde Giuliani a făcut afaceri. El era partener la o firmă de avocatură, Bracewell & Giuliani, care avea birouri în Kazakhstan. Firma sa de consultanţă a lucrat şi cu o companie energetică din Qatar finanţată de stat, potrivit The Wall Street Journal, şi a semnat un contract pentru a antrena forţe de ordine pentru Ministerul de Interne din Bahrain în 2019.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: