3 septembrie, 2024

Guvernul american a sechestrat avionul președintelui venezuelean Nicolas Maduro. Este o premieră mondială. Niciodată până acum aparatul de zbor al unui șef de stat nu a făcut obiectul unei astfel de proceduri judiciare.

Aeronava se afla în Republica Dominicană pentru reparații. De acolo a fost preluat, potrivit CNN, de agenții federali care l-au adus în Florida. Autoritățile de la Washington au decis că achiziționarea aparatului de zbor s-a făcut fără respectarea legii.

“Departamentul de Justiție a confiscat o aeronavă despre care credem că a fost achiziționată ilegal cu 13 milioane de dolari prin intermediul unei companii fantomă și scoasă ilegal din Statele Unite pentru a fi folosită de Nicolas Maduro și acoliții săi”,  potrivit unui comunicat al procurorului general al SUA, Merrick Garland.


Guvernul de la Caracas a reacționat imediat și a acuzat autoritățile americane de piraterie. Evenimentul are loc într-un moment în care relațiile dintre SUA și Venezuela sunt la un minim istoric după ce votul din iulie de la alegerile prezidențiale, în urma cărora Nicolas Maduro a fost reales, a stârnit suspiciuni de fraudă în întreaga lume occidental.

De altfel, Departamentul de Justiție l-a acuzat încă din 2020 pe președintele venezuelean de trafic de droguri și corupție. Și a oferit chiar o recompensă de 15 milioane de dolari pentru informații care ar duce la arestarea lui Maduro.

Răspunsul lui Maduro

Mutarea americanilor l-a determinat pe liderul de la Caracas să acționeze. Șeful procuraturii a emis un mandat de reținere pe numele liderului opoziției, Edmundo Gonzales, cel despre care o mare parte a populației susține că este adevăratul câștigător al alegerilor prezidențiale de anul acesta. Maduro s-a ferit până acum să-l atace frontal pe popularul personaj. Chiar și în aceste condiții, avocați consultați de Reuters, susțin că legea din Venezuela nu permite sentințe la închisoare cu executare pentru condamnații de peste 70 de ani. Edmundo Gonzales a împlinit 75 de ani săptămâna aceasta.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: