12 octombrie, 2015

Sistemele naţionale de apărare se confruntă cu ameninţări complexe şi diverse, de la multitudinea de grupări teroriste până la necesitatea reducerii cheltuielilor de apărare.

Experţii globali PwC în materie de securitate şi apărare au evaluat provocările cu care se confruntă 60 dintre statele din întreaga lume, inclusiv primele 50 de state în funcție de cheltuielile militare.

O nouă hartă globală de securitate

Statele se confruntă în prezent cu un număr de ameninţări foarte diverse, atât în ceea ce priveşte scopul, cât şi dimensiunea. Majoritatea structurilor de apărare naţionale sunt pregătite să contracareze ameninţările de la state vecine, provenind din conflicte istorice, aşa cum sunt tensiunile din peninsula coreeană sau de pe subcontinentul indian.

„Însă atacurile teroriste de amploare, aşa cum sunt cele de la 11 septembrie 2001, sau cele mai recente din Kenya sau Franţa, sunt emblematice pentru noii adversari „de tip asimetric”. Aceste grupări teroriste au capacităţi distructive mai greu de depistat şi de anihilat prin mijloacele şi gândirea militar-strategică de tip convenţional”, a declarat Tom Modly, Liderul Reţelei Globale PwC de servicii pentru Industria de Apărare.

Cealaltă ameninţare majoră reliefată în raportul PwC – Global Defence Perspectives: Mapping prioritisation and posture in a challenging world – este presiunea de reducere a cheltuielilor militare pentru mai multe state din întreaga lume. Confruntate cu majorarea cheltuielilor bugetare, creşteri economice anemice şi debusolate după un deceniu de prezenţă militară în Afghanistan şi Irak, mai multe state NATO şi state partenere ale alianţei nord-atlantice şi-au redus substanţial bugetele de apărare în ultimii ani.

Multe dintre aceste state sunt în continuare într-un proces anevoios de modernizare a sistemelor lor de apărare depăşite, încercând totodată să-şi păstreze capacitatea de ripostă într-un mediu de securitate volatil şi din ce în ce mai complex.

În cadrul studiului, PwC a analizat tendinţele recente în materie de cheltuieli militare şi investiţiile majore efectuate, priorităţile instituţionale, structurale şi strategice ale acestor ţări şi provocările pentru aceste state.

Folosind această abordare unică a reţelei globale PwC de servicii pentru sectorul de apărare, raportul a evaluat situaţia celor 60 de state analizate luând în calcul doi factori: care este importanţa pe care o acordă bugetului de apărare şi cum se poziţionează în climatul de securitate global.

Ca urmare a acestei analize, echipa PwC a realizat o nouă Hartă Globală de Securitate.

Cele şase segmente ale hărţii prezintă profile de securitate diferite, reflectând atât poziţionarea acestor state în materie de securitate, cât şi importanţa pe care o acordă cheltuielilor militare.

Superputerile militare globale

Statele Unite şi Rusia. Aceste două naţiuni alocă mai mult de 3% din PIB pentru bugetul de apărare şi sunt foarte implicate în eforturile de securitate la nivel global. Acestea caută să-şi utilizeze capacităţile militare şi rolul de securitate pentru a influenţa deciziile de securitate la nivel global. Organizaţiile lor militare sunt foarte mari şi mature. Deşi nu se disting neapărat prin supleţe şi rapiditate, sunt capabile să desfăşoare forţe, să gestioneze o logistică militară extrem de complexă şi, cel puţin în cazul Statelor Unite, să desfăşoare operaţiuni militare de amploare pretutindeni în lume.

Mari puteri militare, cu anumite limitări

Australia, China, Franţa şi Marea Britanie. Aceste patru state cheltuie între 1,5% şi 3% din PIB pentru apărare şi sunt foarte implicate în eforturile de securitate la nivel global. Acestea sunt printre statele care cheltuie cel mai mult pentru sectorul de apărare, tratează cu prioritate capacităţile militare sofisticate şi au forţe armate capabile să proiecteze forţă în cele mai multe regiuni ale lumii. Acestea pot desfăşura forţe în regiuni cheie din lume, pot fabrica şi integra sisteme complexe de armament, dar, cu excepţia Chinei, sunt în căutare de modalităţi de a reduce cheltuielile de apărare şi de a spori eficienţa acestora în această perioadă de constrângeri bugetare semnificative.

Parteneri de coaliţie

Canada, Germania, Italia, Olanda, Spania şi Suedia. Aceste şase naţiuni cheltuie mai puţin de 1,5% din PIB pentru apărare, însă sunt foarte implicate în eforturile de securitate la nivel mondial. În ciuda unor bugete militare mai modeste, acestea contribuie de obicei la misiunile ONU de menţinere a păcii şi la coaliţiile multinaţionale care acţionează la nivel global. Cu excepţia Suediei, aceste state sunt toate membre ale NATO şi au o tradiţie a operării integrate alături de aliaţi. Acestea desfăşoară forţe cu regularitate, însă s-au confruntat în ultimii ani cu provocări în a menţine capacitatea de acţiune a forţelor lor în condiţiile în care şi-au redus bugetele de apărare.

Statele care dispun de capacităţi de apărare robuste

Angola, Algeria, Bahrain, Columbia, Irak, Israel, Kuwait, Maroc, Oman, Pakistan, Arabia Saudită, Singapore, Siria, Ucraina şi Emiratele Arabe Unite. Aceste naţiuni cheltuie mai mult de 3% din PIB pentru apărare, însă se concentrează mai degrabă pe eforturile de securitate din imediata lor vecinătate. Datorită unor ameninţări interne sau regionale au dezvoltat capacităţi militare axate pe combaterea acestor ameninţări. Acestea nu sunt implicate în eforturile de menţinere a păcii ale ONU, sau în coaliţii multinaţionale, cu excepţia situaţiilor în care trebuie să gestioneze crize de securitate în imediata lor vecinătate.

State care se concentrează pe contracararea ameninţărilor din partea unui singur vecin potenţial inamic

Chile, Croaţia, Egipt, Estonia, Grecia, India, Iran, Malaiezia, Portugalia, Polonia, Qatar, Coreea de Sud, Taiwan, Thailanda, Turcia şi Vietnam. Aceste state cheltuie între 1,5% şi 3% din PIB pentru apărare şi îşi concentrează eforturile în imediata vecinătate. Multe dintre aceste state participă la misiuni ONU de menţinere a păcii sau în coaliţii multilaterale pentru a construi relaţii de alianţă şi parteneriat, însă îşi concentrează cheltuielile pentru a contracara o ameninţare specifică din partea unui singur vecin.

State care se concentrează pe asigurarea securităţii propriului teritoriu

Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Danemarca, Finlanda, Indonezia, Japonia, Letonia, Lituania, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia, Filipine, Africa de Sud, Elveţia, şi Venezuela. Aceste naţiuni cheltuie mai puţin de 1,5% din PIB pentru apărare şi se concentrează pe eforturile de securitate din imediata lor vecinătate. Aceste state au cheltuieli modeste pentru apărare, însă multe dintre ele contribuie cu trupe la misiunile ONU de menţinere a păcii sau la coaliţiile multilaterale în diverse forme.

Concluzii ale experţilor PwC

Sunt de aşteptat schimbări semnificative: 31 dintre statele din jumătatea de a jos a hărţii şi-au majorat cheltuielile militare şi este de aşteptat să continue acest proces în următorii 5 ani.
Jucătorii globali sunt puşi sub presiune: Statele care au o orientare de securitate globală sunt supuse unor constrângeri bugetare majore, fapt evidenţiat de faptul că 10 dintre cele 12 naţiuni din jumătatea de sus a hărţii şi-au redus sau plafonat cheltuielile militare în ultimii cinci ani.
Strategia de apărare se concentrează pe reducerile de costuri: Reformele instituţionale care vizează reducerile de costuri sunt o prioritate pentru multe state care au o strategie de securitate orientată către proiectarea forţei la nivel global. Puterile mondiale (precum Statele Unite), statele care pot desfăşura forţe la nivel global cu anumite constrângeri (cum ar fi Marea Britanie) sau partenerii de coaliţie (precum Canada) sunt toate angajate într-un proces de îmbunătăţire a eficienţei şi de reducere a cheltuielilor operaţionale şi de personal.
Statele se concentrează pe capacităţile naţionale şi instituţionale de apărare: Reformele instituţionale din multe dintre statele din a jumătatea de jos a hărţii se concentrează pe creşterea capacităţii militare. Statele cu o capacitate de apărare proprie robustă (aşa cum sunt Emiratele Arabe Unite), statele care se concentrează pe contracararea unei singure ameninţări (precum India) sau cele axate pe asigurarea apărării prin intermediul alianţelor de securitate (precum Japonia) se concentrează mai puţin pe creşterea eficienţei, cât pe construcţia capacităţilor instituţionale în cadrul ministerelor apărării.
Colaborarea pentru achiziţia de echipament militar: Eforturile de cooperare în domeniul militar sunt susţinute îndeosebi între naţiunile care acordă o mai mică importanţă cheltuielilor militare. Astfel de eforturi de colaborare sunt mai frecvente în rândul partenerilor de coaliţie şi a statelor care îşi asigură apărarea prin intermediul alianţelor de securitate decât în rândul statelor cu capacitate de apărare proprie robustă.
Ameninţările asimetrice şi cele cibernetice sunt tot mai frecvente: Indiferent de locul unde se găseşte o ţară pe harta securităţii, ameninţările asimetrice de tipul terorismului şi atacurilor cibernetice necesită investiţii considerabile în noi capacităţi de apărare. Astfel de investiţii modifică în mod fundamental structura forţelor armate şi procedurile de recrutare, antrenament, dezvoltare a carierei şi păstrare a angajaţilor.

„Datorită diversităţii şi amplorii acestor provocări de securitate, liderii militari trebuie să ia decizii dificile. Ce reforme instituţionale sunt necesare pentru pregătirea ministerelor apărării pentru viitor? Care vor fi priorităţile de înzestrare? Cum îşi pot dezvolta agilitatea organizaţională necesară pentru a putea contracara ameninţări multiple cum ar fi cele de tip nuclear, cele convenţionale, ameninţările teroriste şi de tip cibernetic, şi, în fine, cum ar trebui să decurgă cooperarea cu aliaţii şi partenerii lor militari din întreaga lume?”, a conchis Tom Modly.

Despre raport

Statele incluse în raport sunt:

din cele două Americi: Argentina, Brazilia, Canada, Columbia, Chile, Mexic, Statele Unite, Venezuela
din Europa: Austria, Belgia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Ucraina şi Marea Britanie
din Orientul Mijlociu şi Africa: Algeria, Angola, Bahrain, Egipt, Iran, Irak, Israel, Kuwait, Maroc, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Africa de Sud, Siria, Emiratele Arabe Unite
din zona Asia Pacific: Australia, China, India, Indonezia, Japonia, Malaiezia, Noua Zeelandă, Pakistan, Filipine, Singapore, Coreea de Sud, Taiwan, Thailanda şi Vietnam.

Metodologie: PwC a dezvoltat un cadru de analiză a caracteristicilor naţionale de apărare specifice. Acest cadru se axează pe două componente:

tendinţele în materie de cheltuieli militare recente, curente sau anticipate
investiţiile majore, priorităţile instituţionale, structurale şi strategice, precum şi ameninţările cu care se confruntă aceste state

S-au folosit informaţiile disponibile în reţeaua globală PwC pentru sectorul de apărare, precum şi datele disponibile public pentru a realiza analiza şi a investiga în ce măsură structurile militare ale acestor state au făcut progrese în contracararea riscurilor cu care se confruntă.

Folosind aceste informaţii, statele au fost evaluate în funcţie de două variabile: