8 septembrie, 2021

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu a prezentat miercuri studiul de fezabilitate al unui spital cu 140 de paturi a cărui construcție ar trebui să se finalizeze până cel târziu în 2026 și care va costa aproape 340 de milioane de lei. Deocamdată nu există fondurile necesare.

Spitalul urmează să fie construit la intersectia străzii Valea Cascadelor cu bulevardul Timișoara, pe linia mediană a celor două cartiere cu densitate demografică foarte mare – Militari și DrumulTaberei, într-o zonă cu acces slab la servicii medicale, explică primarul.

Principalele elemente din studiul de fezabilitate:

  • Număr de paturi 140 de paturi contractate, 20 de paturi internare de zi;
  • Va avea demisol și 4 etaje;
  • Personalul minim estimat: 72 de medici, alt personal sanitar superior 6 posturi, personal sanitar mediu 144 de posturi, personal auxiliar sanitar 80 de posturi, personal TESA 40 de posturi, muncitori 23 de posturi.
  • Pacienți după mediu de proveniență: 63% urban, 37% rural;
  • Buget estimat, 339 milioane de lei.

Spitalul va avea nuclee de cercetare pe specialitățile gastroenterologie, reumatologie, oncologie medicală și medicină internă, precizează primarul Ciucu pe pagina sa de Facebook.

Ce urmează:

  • Finalizarea PUD-ului aferent spitalului (deja în lucru);
  • Contractarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor (sper ca până în martie 2022);
  • Căutarea activă a surselor de finanțare și depunerea de cereri de finanțare;
  • Realizarea complicatelor procese birocratice de acreditare;
  • Executarea lucrărilor.

„În funcție de cum vom avea acces la finanțare, termenul de finalizare a lucrărilor nu poate fi estimat foarte exact și este dependent de asigurarea finanțărilor. Cu cât vom atrage mai multe finanțări guvernamentale și externe, cu atât va fi gata mai repede, cu cât va fi mai dependent de bugetul local cu atât va mai crește durata de execuție, în funcție de ceea ce ne permitem să alocăm de la bugetul local. Una peste alta, până în 2025/2026 ar trebui să fie gata.

Este un proiect mare, un proiect de la zero, un proiect extrem de necesar. Îmi ne puțin teamă de complexitatea lui, dar sunt deja foarte dedicat acestui proiect și îl vom avea la noi, în Sectorul 6!”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: