fbpx

La obiect

România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE. Evoluțiile din 2010 încoace și implicații

România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE (valoare ajustată cu inflația), potrivit unei analize publicate de Eurostat.… Mai mult

15.01.2021

Chestiunea

Bugetul 2021: în căutarea unei consolidări fiscale fără șocuri

Bugetul pe anul 2021 reprezintă ora adevărului – atât pentru ieșirea din criza produsă de Covid și menținerea unei direcții de dezvoltare coerente, cât și… Mai mult

14.01.2021

La obiect

Analiză: Cum a schimbat pandemia obiceiurile de consum și economisire din România

Pandemia a schimbat în proporții semnificative obiceiurile de consum, dar și de economisire ale românilor, reiese din datele INS analizate de cursdeguvernare.ro. Rata de economisire… Mai mult

13.01.2021

La obiect

Salariul mediu pe economie a trecut pragul de 700 de euro în noiembrie. Semnal de frână tras de administrația publică

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna noiembrie 2020 a fost de 5.565 lei, cu 113 lei sau 2,1% mai mult… Mai mult

13.01.2021

Studiu Deloitte: Creditarea și-ar putea reveni în 2021 cu ajutorul unor măsuri de sprijin din partea autorităților de reglementare în domeniu

de Razvan Diaconu , 1.10.2020

Băncile din Europa Centrală și de Est se așteaptă la o revigorare a activității de creditare în 2021, cu ajutorul unor măsuri de sprijin în acest sens din partea autorităților de reglementare în domeniu, după ce în 2020 aceasta a scăzut semnificativ față de anul anterior, conform unui studiu privind impactul COVID-19 asupra sectorului bancar din ECE, efectuat de Deloitte în 12 țări din regiune, inclusiv România.

Cererea de credite a scăzut în al doilea trimestru al anului 2020 în sectoare precum ospitalitate, transport și depozitare, imobiliar și construcții, precum și producție. Pe de altă parte, în sectoare precum comerț și agricultură, cererea de credite a crescut, conform studiului.

Peste 60% din respondenți anticipează o înăsprire a condițiilor de creditare atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii, în principal din cauza înrăutățirii previziunilor economice, a riscului crescut al creditării și a toleranței mai scăzute a băncilor față de risc. Tendința de înăsprire a condițiilor de creditare a început din primul trimestru al anului 2020, conform Autorității Bancare Europene, dar într-un ritm mai puțin drastic decât evoluția din timpul crizei din 2008-2009.

Băncile din regiunea Europei Centrale și de Est și-au îmbunătățit semnificativ calitatea activelor de la criza financiară globală, au rezerve mai mari de capital și și-au întărit pozițiile de lichiditate, subliniază studiul, așadar au intrat în perioada de scădere economică într-o formă mai bună decât în cazul crizei financiare.

Deși se așteaptă la o revenire economică lentă în următoarele 12 luni – în formă de U (39% din respondenți) sau L (22%) -, băncile participante la studiu nu estimează o deteriorare semnificativă a calității activelor. Peste 80% din respondenți anticipează că rata creditelor neperformante va crește cu maximum cinci puncte procentuale pentru creditele acordate persoanelor fizice și companiilor. În mod previzibil, ei se așteaptă ca sectoare precum ospitalitate, transport și depozitare și imobiliar și construcții, care sunt cele mai afectate de pandemie, să înregistreze cele mai mari rate de credite neperformante pe segmentul persoanelor juridice.

„Volumele de credite neperformante din Europa Centrală și de Est au scăzut considerabil în ultimii ani și au ajuns la o medie de 3,3% în primul trimestru al anului 2020, datorită creșterii economice, măsurilor de prevenție luate de autoritățile de supraveghere și bunei gestionări de către bănci a acestei zone. Cu toate acestea, băncile trebuie să înceapă să evalueze provocările cu care se pot confrunta clienții lor și să se pregătească pentru a putea reacționa rapid în cazul în care efectele reale ale crizei se dovedesc mai puternice decât așteptările, odată cu încheierea perioadei de moratoriu. Cu cât vor analiza mai rapid situația financiară a debitorilor și vor identifica riscurile care ar putea fi cauzate de diverși factori (eventual chiar provizionând sumele acordate debitorilor care dau semne că ar avea dificultăți majore), cu atât mai ușor va fi pentru toate părțile implicate să găsească soluții de remediere”, a spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Viteza de reacție din partea guvernelor și a băncilor naționale privind măsurile anunțate pentru a atenua efectele economice negative a fost în general apreciată de băncile din Europa Centrală și de Est. Peste 60% din respondenți au spus că autoritățile locale au reacționat la timp față de pandemia de COVID-19, iar trei sferturi dintre ei cred că aplicarea moratoriului este o măsură eficientă pentru menținerea stabilității financiare.

În ceea ce privește tranzacțiile cu credite neperformante, aproape un sfert din respondenți intenționează să vândă astfel de portofolii în următoarele șase luni. Aproape 22% din respondenți au declarat că au amânat tranzacțiile de vânzare de credite neperformante pe care le aveau în desfășurare sau în pregătire din cauza contextului actual generat de pandemia de COVID-19. De asemenea, majoritatea investitorilor spun că intenționează să continue să cumpere astfel de portofolii, în ciuda pandemiei, dar vor face o selecție mai atentă.

Împrumuturile fără garanții acordate persoanelor fizice vor domina piața tranzacțiilor cu credite neperformante, peste o treime din bănci estimând că vor vinde portofolii provenind în principal din această clasă de active. Aceste așteptări ar putea fi explicate de creșterea din ultimii ani a ponderii împrumuturilor negarantate pentru persoane fizice în portofoliile băncilor, precum și de faptul că băncile au vândut deja cea mai mare parte a expunerilor neperformante pe segmentul companiilor, conform studiului.

Studiul privind impactul COVID-19 asupra sectorului bancar din Europa Centrală și de Est a fost efectuat în rândul coordonatorilor departamentelor de risc și de restructurare a creditelor din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Kosovo, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Rezultatele integrale sunt disponibile aici.

Mergeți în homepage ›

Etichete: , ,
Publicat la data de 1.10.2020

Lăsați un comentariu


Europa

Statele Baltice amenință să blocheze Fondul de relansare pentru a-și impune proiectul Rail Baltica

Iulian Soare

Estonia, Letonia și Lituania sunt hotărâte să își asigure finanțarea adecvată a proiectului de cale ferată care să lege Statele Baltice de UE, iar pentru… Mai mult

Stiri

Fost șef al Astra Asigurări și soția sa, condamnați în prima instanță

Vladimir Ionescu

Fostul director al companiei Astra Asigurări Radu Mustățea (foto) a fost condamnat de Tribunalul București la 4 ani, 8 luni și 10 zile de închisoare… Mai mult

Europa

Absențele de la muncă au revenit la nivelul anterior pandemiei, în Trim. III – s-a redus semnificativ șomajul tehnic și s-a renunțat la vacanțe

Iulian Soare

Absențele de la muncă, motivate și nemotivate, au coborât în trimestrul al III-lea al anului trecut la nivelul anterior pandemiei. S-a revenit din șomajul tehnic… Mai mult

Europa

Președintele Joe Biden a fost păzit de 150 de soldați ai Gărzii Naționale infectați cu COVID, la ceremonia de învestire

Iulian Soare

Între 150 și 200 dintre soldații Gărzii Naționale, aduși pentru asigurarea siguranței președintelui Joe Biden în ziua învestirii în funcție, au fost testați pozitiv privind… Mai mult

Europa

Timișoara și Cluj Napoca în topul mondial al orașelor în care se poate trăi sănătos

Adrian N Ionescu

Timișoara și Cluj-Napoca Două orașe din România au fost plasate în prima jumătate a unui clasament cu 40 de localități mari, la nivel mondial, în… Mai mult

Stiri

Radu Gavriș, înlocuit din funcția de coordonator al campaniei de luptă anti-Covid la Poliția București

Vladimir Ionescu

Radu Gavriș (foto), a fost demis luni din funcția de coordonator al acțiunilor anti-Covid la nivelul Poliției Capitalei, a anunțat ministrul de Interne, Lucian Bode,… Mai mult

Stiri

Dan Barna: Bugetul României este sub o presiune foarte mare

Vladimir Ionescu

Bugetul României este sub o presiune foarte mare, în momentul de faţă, din cauza necesităţii de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat… Mai mult