29 octombrie, 2020

Tinerii sunt mai puţin satisfăcuţi de democraţie şi mai dezamăgiţi decât în orice altă perioadă a ultimului secol, mai ales în Europa și America de Nord, arată un studiu realizat de Universitatea Cambridge.

Nemulțumirile acestora sunt legate în principal de inegalitățile de avere și venituri, care au crescut semnificativ .

„Milenialii”, așa cum sunt cunoscuţi tinerii născuţi între 1981 şi 1996, sunt mai deziluzionaţi decât generaţia X – născută între 1965 şi 1981, sau aşa-numiţii „Baby Boomers” – născuţi între 1944 şi 1964, ori generaţia interbelică (1918-1943).


Nemulțumirile față de starea democrației nu reflectă un efect al ciclului de viață

Studiul a fost realizat pe baza mai multor sondaje efectuate între 1973 și 2020, astfel încât surprinde evoluția în timp a satisfacției celor trei generații.

„La nivel global, generaţiile mai tinere nu sunt doar mai nesatisfăcute de performanţa democratică, comparativ cu vârstnicii, ci şi mai nemulţumite decât generaţiile anterioare în etape similare de viaţă”, arată autorii studiului.

Fiecarea cohortă este mai puțin satisfăcută de starea democrației, comparativ cu generația anterioară la aceleași vârste.


Constatarea anulează percepția potrivit căreia diferențele sunt doar un efect al ciclului de viață și că omul devine mai puțin critic pe măsură ce înaintează în vârstă.

În realitate, situația indică faptul că tinerii ultimelor generații devin tot mai nemulțumiți pe măsură ce îmbătrânesc.

Inegalitatea de venituri și avere, principala cauză a nemulțumirilor

Principala cauză a dezamăgirii tinerilor faţă de democraţie este inegalitatea de avere şi venituri.

În democrațiile dezvoltate, creșterea acestor inegalități și șomajul ridicat din rândul tinerilor au făcut ca generația tânără din prezent să se confrunte, comparativ cu generațiile anterioare, cu venituri mai reduse, costuri mai ridicate de locuire, dificultăți crescânde de economisire, o povară mai mare a îndatorării, șanse mai reduse de a deține o casă, provocări mai mari în momentul întemeierii unei familii și o dependență mai mare de sprijinul părinților și altor rude.

Aceste aspecte au afectat în mod special viața milenialilor din Statele Unite, Australia, Marea Britanie și statele din sudul UE, care au fost puternic de criza financiară.

În SUA, milenialii reprezintă, aproximativ un sfert din populaţia Statelor Unite, însă deţin doar 3% din averea totală. La aceeaşi vârstă, generaţia Baby Boomer deţinea 21% din avere.

Excepția din fostele statele comuniste

Totuşi, nivelul de satisfacţie al tinerilor a crescut în Germania, Coreea de Sud şi în multe dintre ţările central şi est-europene ieşite din comunism.

În ​​ceea ce privește fostele state comuniste, explică raportul, în timp ce inegalitatea veniturilor a crescut dramatic distribuția bogățieieste relativ echitabilă, ceea ce ar putea explica faptul că generațiile mai tinere rămân mai mulțumite decât persoanele mai în vârstă.

Pe de altă parte, în aceste democrații este în curs un proces de înlocuire de generații. Tinerilor le lipsesc amintirile din timpul regimurilor totalitare, astfel încât nu evaluează performanța democrației prin raportare la perioada autoritară, ci în baza provocărilor actuale – corupția persistentă, încălcările statului de drept și eșecul statului de oferi servicii publice de calitate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Care democrație?? Cu lobby, donații și trafic „obșinuit” de influență, „Nordul global” are un sistem de facto cenzitar.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Care democrație?? Cu lobby, donații și trafic „obșinuit” de influență, „Nordul global” are un sistem de facto cenzitar.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: