20 decembrie, 2016

grau-lan-paineSchimbările din acest an față de 2015 din comerțul exterior cu produse agroalimentare nu depășesc semnificația înlocuirii porumbului de către grâu, la vârful clasamentului exporturilor românești, după cum sugerează datele pe primele trimestre ale acestui an, anunţate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și citate de Agerpres.

România a exportat grâu și un amestec de grâu și secară (meslin) de 863 de milioane de euro în primele nouă luni din 2016 și a cumpărat produse de patiserie, brutărie și biscuiți de 177 de milioane de euro, obținute inclusiv din grâul exportat, potrivit datelor MADR pe primele trei trimestre din 2016.

agroalim-im-exp-madr


De asemenea, România a importat și carne de porc proaspătă şi refrigerată de 241 milioane de euro. Abia scăpate în 2010 de interdicția exporturilor în UE de produse de carne de porc, fermele autohtone nu și-au revenit suficient ca să reziste embargoului impus Rusiei. Consumul anual în România se ridică la circa 11 milioane de porci, acesta fiind asigurat în proporție de 50% din importuri, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, produsele din tutun au avut anul trecut un comportament de vârf al industriei de procesare agricolă în România. Tutunurile brute sau neprelucrate erau în 2015 la vârful clasamentului importurilor cu o valoare de 220 de milioane de euro anul trecut, în vreme ce exporturile de țigări de foi, trabucurile și țigaretele, în valoare de peste 917 milioane de euro, se inserau între exporturile de porumb şi grâu.

Iată și perspectiva Institutului Național de Statistică (INS):

agroalim-importuri-2015-ins


România înregistrează deficit în comerţul exterior cu produse agroalimentare după primele trei trimestre din 2016, exporturile avansând cu doar 2,7% faţă de perioada corespunzătoare din 2015, până la 4,322 miliarde de euro, în timp ce importurile au totalizat 4,57 miliarde de euro, un plus de 9,3%, conform datelor centralizate de MADR.

În primele 9 luni din acest an, deficitul comercial cu produse agricole se situa la 254 milioane de euro, în timp ce în perioada similară a anului trecut, România înregistra un uşor excedent, de circa 22,83 de milioane de euro.

Au fost importate peste 5,9 milioane de tone de produse agroalimentare, cantităţile exportate fiind de două ori mai mari la 9 luni, respectiv de peste 12 milioane de tone, potrivit datelor MADR.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: