2 august, 2016

europa 2020România este departe de țintele naționale fixate prin Strategia Europa 2020 la aproape toate capitolele, cu excepția energiei din surse regenerabile și reducerea ratei populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, potrivit raportului Comisiei Europene privind rezultatele de parcurs întregistrate de statele membre.

Situația este gravă la unii indicatori privind educația și cercetarea, adică exact cei strâns legați de potențialul de dezvoltare viitoare.

Strategia Europa 2020 este planul UE pe 10 ani pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.


A fost lansată în 2010, după criza financiară internațională, și cuprinde ținte pentru mai mulți indicatori care vizează cinci obiective naționale:

  • ocuparea forței de muncă
  • cercetarea și inovarea
  • schimbările climatice și energia
  • educația
  • combaterea sărăciei.

Ocuparea forței de muncă

Ținta națională – 70 % din populația cu vârste între 20 și 64 de ani să fie ocupată

Ținta europeană: 75 % rată de ocupare

Indicatorul are în vedere populația care în săptămâna de referință a muncit cel puțin o oră și a fost plătită pentru aceasta, precum și la cei care au un job dar au lipsit temporar din varii motive.


În 2013, procentul era de 64,7, în România.

strategia ue ocupare

Cheltuieli cercetare și dezvoltare

Ținta națională – 2% din PIB alocat pentru cercetare și dezvoltare

Ținta UE – 3% din PIB pentru R&D

În 2013, cheltuielile publice alocate în România acestui sector, raportate la PIB, erau la jumătatea celor din Bulgaria – de 0,39% din PIB, comparativ cu 0,65% în Bulgaria.

Cu numai patru ani distanță de momentul final, României se pare că-i va fi imposibil să atingă acest target:

strategie ue rd

Energia din surse regenerabile

Este singurul capitol la care România s-a dovedit mai ambițioasă decât media europeană, dar unii experți susțin că asta se datorează intereselor economice uriașe aflate în joc.

Ținta națională – 24 % din totalul consumului final de energie să provină din surse regenerabile

Ținta europeană – 20 % din consumul total final

În 2013, România ajunsese deja la aproape 23% energie verde.

strategie 2020 energie

Reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii

Ținta națională – mai puțin de 11,3% din copii să părăsească școala

Ținta europeană – rată mai mică de 10%

Și media europeană se află la distanță mare de obiectivul propus (în 2013 rata era de 11,9), dar în România situația este dezastruoasă – rata de prăăsire timpurie a școlii era de 17,3% în 2013.

În Uniune, stau mai rău decât România: Spania (23,6% din copii) și Portugalia (18,9%).

În Bulgaria, rata de părăsire timpurie a școlii este de 12,5%

strategie educatie

 

Ponderea absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani

Ținta națională – cel puțin 26,7% din persoanele cu 30-34 de ani să fie absolvente de studii universitare

Ținta europeană – este de 40% din populație și a fost deja atinsă.

Anul trecut, în Europa existau 101 regiuni un o rată mai mare decât ținta UE.

strategie europa studii superioare

 

În România, în 2013 procentul era de doar 22,9%.

strategie ue studii superioare

 

Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale

Ținta națională – reducerea numărul acestei categorii sociale cu 580.000 de persoane

Ținta europeană – reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale.

România a atins această țintă modestă, dar are în continuare un procent uriaș de astfel de populație – 40,4% din totalul locuitorilor, comparativ cu media UE de 24,5%.

Doar Bulgaria înregistrează date mai grave la acest capitol – 48% din populația acestei țări  suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale:

strategie 2020 saracie

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: