1 octombrie, 2018

Trezoreria statului poate oferi credite administrațiilor locale la dobânzi comparabile, sau chiar mai mari în unele cazuri, decât cele practicate de băncile comerciale.

Lipsite de posibilitatea de a asigura pe perioada iernii buna funționare a sistemelor centralizate de încălzire, multe administrații locale au cerut guvernului să le acorde sume din Fondul de rezervă al guvernului.

Solicitările totalizează 450 milioane de lei, bani care, o spune Ministerul de Finanțe, nu există în Fondul de rezervă.


Ministerul pregătește soluția de urgență – potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, Finanțele ”dezleagă” autoritățile locale să contracteze credite de la Trezorerie.

(Citiți și: Nouă OUG: Guvernul trimite primăriile să ia credite pentru încălzirea populației)

Problema acestor administrații vine din costul asociat acestui tip de credite:

Împrumuturile promise de stat se vor da la o dobândă formată din media ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României (BNR) în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus următoarele marje:

  • 1,5 puncte procentuale (pp) pentru scadenţe de până la 3 ani, inclusiv;
  • 2,0 pp pentru scadenţe între 3 şi 5 ani, inclusiv;
  • 2,5 pp pentru scadenţe între 5 şi 10 ani, inclusiv;
  • 3,0 pp pentru scadenţe între 10 şi 20 de ani, inclusiv.

Astfel dobânda la creditele de Trezorerie pentru primării cu scadenţele între 3 şi 5 ani calculate după ROBOR mediu din iulie ar fi cu 4 puncte de bază mai mari decât dobânda la creditele bancare acordate populaţiei pentru locuinţă (5,38% faţă de 5,34%).


Între timp dobânzile și-au reluat tendința ascendentă întreruptă sub impresia făcută de măsurile BNR și vor depăși la iarnă nivelurile ROBOR din iulie.

Iată tabloul costurilor comparate ale celor două tipuri de credite:

Faptul că rata dobânzii la creditele Trezoreriei  rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului nu va ajuta prea mult primăriile, care se vor împrumuta la scadenţe de până la 5 ani.

Datele de mai sus ale BNR se referă la perioade iniţiale fixe ale ratei dobânzii comparabile cu scadenţele creditelor de Trerorie.

Iar perioadele mai mari de cinci ani vor include cu siguranţă şi ani nesiguri sau chiar de recesiuni, în care dobânzile tind să crească substanţial, în conformitate cu lipsa de flexibilitate a finanţelor publice.

Celelalte condiţii de acordare a creditelor Trezoreriei sunt:

  • „perioada de rambursare este stabilită potrivit scadenţei împrumutului acordat, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral;
  • limita de îndatorare: 30%.
  • termenul-limită de depunere la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale: 29 noiembrie 2018.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Daca Primariile din mediul urban si rural ar converti deseurile menajere si biomasa in energie nu vor mai fi niciodata in aceasta situatie. Tehnologiile actuala permite utilizarea in mod eficient, economic si ecologic a biomasei peletizate de orice tip in producerea de energie termica si electrica, iar pentru conversia in energie a deseurilor menajere, namolurilor de epurare, deseurile de plastic si cauciuc sa perfectionat procedee de pratare termica si termo-chimica (piroliza) de inalta eficienta. Ele sunt create aici in Romania si functioneaza in zece state.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Daca Primariile din mediul urban si rural ar converti deseurile menajere si biomasa in energie nu vor mai fi niciodata in aceasta situatie. Tehnologiile actuala permite utilizarea in mod eficient, economic si ecologic a biomasei peletizate de orice tip in producerea de energie termica si electrica, iar pentru conversia in energie a deseurilor menajere, namolurilor de epurare, deseurile de plastic si cauciuc sa perfectionat procedee de pratare termica si termo-chimica (piroliza) de inalta eficienta. Ele sunt create aici in Romania si functioneaza in zece state.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: