marți

28 mai, 2024

20 februarie, 2014

Departamentul de Stat a anunţat miercuri că a anulat vizele a 20 de membrii ai administaţiei de la Kiev, a doua acţiune de acest gen după cea din ianuarie. Fără a da nume, un înalt oficial a spus, sub protecţia anonimatului, că numele de pe listă „acoperă întregul lanţ de comandă responsabil pentru violenţele”din această săptămână de la Kiev.

SUA şi UE lucrează împreună la elaborarea sancţiunilor

Oficialii din SUA şi din Uniunea Europeană lucrează la o „listă neagră” a oficialilor ucraineni, înainte de reuniunea miniştrilor de Externe europeni de joi, de la Bruxelles. Trezoreria americană cercetează deja activele internaţionale ale nomenclaturii ucrainene, mai ales pe acelea deţinute în Europa.

Barack Obama îl critică pe preşedintele Putin

Preşedintele Barack Obama l-a avertizat pe omologul său ucrainean că presiunile se vor intensifica dacă acesta va implica armata în reprimarea protestatarilor.


Liderul de la Casa Albă l-a criticat şi pe preşedintele Vladimir Putin pentru efortul său de a nu lăsa Ucraina să se apropie de de Uniunea Europeană.

„Domnul Putin are o viziune diferită referitor la drepturile şi libertăţile omului şi nu cred că asta este un secret. (…) Abordarea noastră, în Statele Unite, nu este de a vedea această situaţie ca pe o tablă de şah din timpul războiului rece în care să fim în competiţie cu Rusia. Scopul nostru este să ne asigurăm că ucrainenii sunt capabili să ia singuri deciziile care îi privesc”, a spus Barack Obama.

Remarca preşedintelui face trimitere la cartea fostului consilier de securitate Zbigniew Brzezinski, „Marea tablă de şah”. În această carte, el spune că rusia are nevoie de Ucraina pentru a-şi recâştiga rolul proeminent pe scena internaţională, aşa cum îl avea în perioada sovietică. „Fără Ucraina, Rusia încetează să fie un imperiu, însă cu o Ucraină supusă şi subordonată Rusia devine automat imperiu”, scria celebrul profesor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: