11 ianuarie, 2022

Guvernul spaniol condus de socialistul Pedro Sánchez (foto) lucrează de mai multe luni la un plan de gestionare a pandemiei de Covid-19 similar abordării unei epidemii obișnuite de gripă.
Surse oficiale au declarat pentru El País că premierul Pedro Sánchez încearcă să impună o dezbatere în acest sens și la nivelul UE.

Guvernul de la Madrid, scrie Euroactiv, care preia un articol apărut în El Pais, alcătuit dintr-o coaliție a Partidului Socialist și a formațiunii de stânga Podemos, este pe punctul de a finaliza acest plan de gestionare a Covid-19 precum o boală respiratorie obișnuită.

Discuția are loc în contextul în care tulpina Omicron a SARS-CoV-2, care este mai puțin agresivă decât variantele anterioare ale noului coronavirus, a devenit predominantă în majoritatea statelor UE, iar guvernele au la îndemână vaccinuri și, mai nou, medicamente dedicate acestei boli.


Concret, schimbarea abordării ar însemna relaxarea sistemul de supraveghere atentă a contactelor și bazarea pe estimări ale răspândirii bolii în funcție de datele culese de experții în sănătate publică, scrie agenția EFE.

Decizia va fi luată de responsabilii cu sănătatea publică și cu gestionarea pandemiei, care pot respinge propunerea venită din partea politicienilor.

Premierul Sánchez a confirmat luni existența planului, afirmând că guvernul său lucrează „de mai multe săptămâni” la acesta.

„Este o dezbatere pe care încercăm să o deschidem și la nivelul UE. Ministrul sănătății (Carolina Darias) a adus în discuție subiectul cu mai mulți miniștri ai sănătății din Europa”, a adăugat Sánchez.


Dezbaterea este necesară întrucât, datorită științei și cercetărilor acum avem „răspunsul pentru a ne proteja și a reduce infecțiile în rândul populației pe cât putem”, a declarat premierul spaniol.

Unul dintre argumente este reducerea semnificativă a ratei mortalității pacienților spitalizați cu coronavirus, în contextul unei rate ridicate de vaccinare și al apariției primelor tratamente pentru bolnavii Covid-19: rata din valul 5 este de 1%, comparativ cu 13% în timpul primului val al pandemiei.

Rata de vaccinare este în Spania de peste 80% din populație, cu ambele doze. În România, aceasta a depășit de curând 40% din populație.

Pentru a reacționa mai bine în valul epidemic dominat de omicron, Spania va reglementa prețul testelor antigen și a achiziționat a 344.000 de pastile Covid-19 produse de Pfizer.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: