joi

18 aprilie, 2024

2 martie, 2019

Standard & Poor’s a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus/A-3”.

În privința perspectivei asociate, însă, S&P precizează că amână anunțul două săptămâni, la cererea Guvernului de la București.


România a solicitat apel la decizia S&P privind perspectiva ratingului, iar agenţia a acceptat această solicitare. „S&P Global Ratings a stabilit că s-au îndeplinit condițiile pentru formularea unui astfel de apel, fiind în conformitate cu politicile și procedurile sale. În consecință, ne vom abate de la calendarul nostru din 2019 pentru a rezolva apelul. Planificăm să rezolvăm apelul în două săptămâni”, se arată într-un comunicat al agenției.

Principalele observații ale S&P:

  • Ratingurile României continuă să fie sprijinite de nivelul moderat al datoriei sale private externe şi publice şi perspectivele de creştere încă solide. În opinia S&P, eficacitatea instituţională a României rămâne slabă, totuşi, ceea ce constrânge ratingurile.
  • Deşi România continuă să beneficieze de pe urma poziţiilor solide fiscale şi ale rezervei externe, agenţia crede că adâncirea semnificativă a deficitelor fiscale şi externe ar putea în timp afecta aceste buffere (rezerva financiară), iar economia României ar deveni mai vulnerabilă la încetinirea creşterii.

Potrivit informațiilor care au circulat vineri, inclusiv unei postări a lui Cristian Socol, unul dintre economiștii coaliției PSD – ALDE, S&P ar fi urmat să schimbe, din ”stabilă” în ”negativă”, perspectiva României.

Fostul premier Victor Ponta a postat vineri un mesaj pe Facebook, în care anunța că ministrul Eugen Teodorovici a trimis agenției o scrisoare în care solicita amânarea deciziei cu două săptămâni, până va fi modificată OUG 114:


De frica anuntului privind schimbarea ratingului de tara – in aceasta dimineata Teodorovici si Valcov ( acesti Hugo Chavez si Nicolas Maduro damboviteni) au trimis o scrisoare la Standard & Poor si au jurat ca schimba in maxim 2 saptamani Ordonanta 114/2018 ; se spera astfel ca decizia S&P sa fie amanata ; taxa pe activele bancare se reduce la un sfert, ROBOR ul ramane ca pana acum samd

Cum se iau deciziile privind ratingul unei țări

  • Există comitete de rating, compuse din analiști seniori ai agenției care se întâlnesc în ședință – numărul membrilor gravitează în jurul a 20, în funcție de importanța țării aflate în analiză. Discuțiile din interior sunt absolut secrete.
  • Ședințele sunt pregătite de unul dintre analiștii din cadrul comitetului, care vizitează de câteva ori respectiva țară și discută cu responsabilii de politica fiscală.
  • Acest analist scrie recomandarea pentru comitetul de rating și le-o trimite colegilor săi cu o zi înainte de ședință.
  • Deciziile din cadrul comitetului se iau prin vot.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: