23 august, 2012

Ședința parlamentului în care urmează să fie citită decizia Curții constituționale privind invalidarea referendumului din 29 iulie a fost convocată pentru luni la ora 15,00 – a anunțat valeriu Zgonea, președintele Camerei deputaților.

„În plen va fi citită doar hotărârea Curţii Constituţionale, nu şi motivarea acesteia”, a afirmat Zgonea, după şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

El a precizat că Parlamentul ia doar act de această decizie, fără a exista dezbateri sau vot, iar preşedintele CCR sau un membru al acesteia va citi decizia.


Zgonea a afirmat că au existat două propuneri, cea a PDL pentru vineri la ora 12,00 şi a celorlalte grupuri parlamentare pentru luni, ora 15,00, susţinând că parlamentarilor lor le este foarte greu să fie prezenţi vineri.

„Reprezentanţii grupurilor parlamentare au precizat că luni vor fi în prezenţi în majoritate. Încep comisiile permanente şi ei sunt obligaţi să vină. Vor fi mai mult decât 50%+1 prezenţi la şedinţa de luni, la ora 15,00”, a spus Zgonea.

Regulamentul şedinţelor comune prevede cvorum de şedinţă jumătate plus unu pentru parlamentarii fiecărei Camere a Parlamentului.

Potrivit preşedintelui Camerei, şedinţa comună de luni va avea ca unic punct pe ordinea de zi citirea hotărârii CCR privind invalidarea Referendumului, iar la citirea hotărârii nu este necesară, la plenul reunit, prezenţa preşedintelui suspendat Traian Băsescu sau a preşedintelui interimar, Crin Antonescu.


„După plen, eu, ca preşedinte al Camerei, voi trimite, în 40-50 de minute, către Monitorul Oficial acest document, iar din acel moment domnul Traian Băsescu va redeveni oficial preşedinte al statului român”, a mai spus Zgonea.

El a precizat că până luni la ora 15,00 „nu există vreun eveniment major care să-l pună într-o situaţie delicată pe preşedintele interimar”.

„Preşedintele Traian Băsescu a făcut aprecieri pozitive la adresa Monei Pivniceru (propusă ca ministru al Justiţiei n.r.). A fost chestiune de procedură a CSM (să ia act de demisia sa din magistratură). E o chestiune simplă de trimitere a procesului verbal al CSM către preşedintele interimar care va proceda în consecinţă”, a mai spus Zgonea.

La rândul său, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean a afirmat că cei de la Putere au garanţia că luni au garanţia că au cvorumul asigurat.

„Decizia a fost luată în cvorum, fără niciun fel de probleme. Noi aveam dorinţa de a încheia o dată această chestiune. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Puterea care are majoritate în Birouri a decis altfel, nu putem decât să acceptăm şi să ne mobilizăm parlamentarii ca luni să fie prezenţi”, a menţionat Oltean.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: