joi

28 martie, 2024

12 august, 2018

FOTO: thelocal.de

Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a declarat că îşi menţine opoziţia faţă de reintroducerea unui serviciu naţional civil sau militar în Germania, în pofida sprijinului politic şi popular în creştere în favoarea acestei idei, potrivit agenției DPA, citată de Agerpres.

În România, ministrul Apărării Mihai Fifor s-a văzut  nevoit să precizeze că nu se discută în prezent pe această temă la nici un nivel în România, după ce lansase totuși ideea și părea că o susține încă, spunând că mai multe țări din NATO au adoptat-o

„Astăzi este vorba tot mai mult despre atacuri cibernetice, războaie hibride, ameninţări asimetrice din partea teroriştilor sau despre stabilizarea unor state în pericol, precum Mali sau Irak, pentru ca acesta să nu coboare în haos, violenţe şi deplasări de populaţie”, a declarat ministrul german al Apărării pentru ediţia de duminică a Bild.


‘Pentru aceste misiuni avem nevoie de experţi înalt instruiţi şi motivaţi, de profesionişti adevăraţi’, a subliniat Ursula von der Leyen.

O facţiune a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, condusă de secretarul general al partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer, face presiuni pentru reintroducerea unei forme de serviciu naţional pentru tinerii adulţi, la şapte ani după ce recrutarea obligatorie a fost desfiinţată.

Von der Leyen, care este membră a CDU, a menţionat că, deşi se opune reintroducerii serviciului militar, dezbaterea este totuşi importantă pentru că scoate în evidenţă valoarea înaltă a serviciului militar pentru Germania.

‘În loc să revenim la serviciul obligatoriu, aş vrea să vedem mai multe investiţii şi recunoaştere din partea societăţii pentru bărbaţii şi femeile în uniformă, care îşi pun viaţa în pericol pentru libertatea noastră’, a subliniat ea.


Potrivit unui sondaj realizat săptămâna trecută, la comanda televiziunii publice ZDF, 68% dintre cei intervievaţi susţin reintroducerea unui serviciu naţional, desfiinţat în Germania în 2011 după ce guvernul a decis ca armata (Bundeswehr) să devină una de profesionişti.

Conform cotidianului conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), secretarul general al CDU intenţionează să propună în dezbatere reintroducerea serviciului militar, cu ocazia viitorului congres al formaţiunii, care va avea loc în decembrie, la Hamburg.

Ideea are parte însă şi de critici, experţi şi unii membri ai partidelor de stânga afirmând că o astfel de măsură ar putea să nu fie compatibilă cu constituţia Germaniei şi cu legislaţia Uniunii Europene.

La rândul său, Uniunea Creştin-Socială (CSU), aliata bavareză a CDU, a scos în evidenţă costurile reintroducerii oricărei forme de serviciu naţional, costuri care ar trebui acoperite dintr-un buget pentru apărare necesar modernizării armatei germane.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: