Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv. Decizia este definitivă.
Prima instanță îl condamnase pe fostul primar al Sectorului 4 la 8 ani și șase luni de închisoare.
Sentința vine la aproape 7 ani de la tragedia în urma căruia au murit 62 de oameni, iar alți aproximativ 150 au rămas mutilați pe viață.
Și patronii clubului Colectiv au fost condamnați: Anastasescu George Alin a fost condamnat la 11 ani și 8 luni, Paul Gancea a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare, iar Mincu Costin a fost condamnat la 8 ani de închisoare.
Ultimul termen al procesului a avut loc în decembrie 2021, iar de atunci judecătorii au amânat de patru ori pronunţarea sentinţei în acest caz.
Sentințele primei instanțe
Prima instanță, Tribunalul Bucureşti, a decis, în decembrie 2019, următoarele condamnări:
- Cristian Popescu-Piedone – 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
- cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
- Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
- pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
- Cristian Niţă, director al firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
- George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
- Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare;
- Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani;
- Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.
De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.