Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone (foto) a fost condamnat luni la opt ani și șase luni de închisoare, în Dosarul Colectiv.
De asemenea, cei doi pompieri de la ISU București care au făcut controale la Club Colectiv și știau că unitatea funcționează ilegal, fără aviz pentru securitatea la incendiu, au primit câte opt ani și două luni de detenție.
Cea mai mare pedeapsă a fost stabilită pentru Daniela Niță, acționar și administrator al firmei SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, care s-a ocupat de spectacolul de artificii care a dus la tragedie – 12 ani și opt luni închisoare.
Cei trei patroni ai Club Colectiv – George Alin Anastasescu, Paul Gancea și Cristian Mincu – au fost condamnați la câte 11 ani și opt luni de închisoare.
Decizia nu este definitivă.
Reamintim că 27 de tineri au murit în urmă cu patru ani în incendiul de la Club Colectiv (30 octombrie 2015), iar alţi 146 au fost răniţi şi transportaţi la spitalele din Capitală. Ulterior, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale din țară sau din străinătate, iar unul s-a sinucis, numărul total al celor decedați din cauza incendiului urcând la 65.
Cei doi pompieri – Antonina Radu şi George Petrică Matei au fost acuzați de DNA că au întocmit acte care nu erau în atribuția lor: plan de evacuare, 9 dispoziții privind apărarea împotriva incendiilor și 7 fișe individuale pentru angajații Colectiv, fișele fiind predate administratorului clubului, Cătălin Gancea.
În fapt, inculpații au încălcat Legea 307/2006, pentru că deși au văzut că localul funcționa fără autorizație PSI nu au luat nicio măsură. Conform legii, într-o astfel de situație, cei doi angajați ai ISU ar fi putut să suspende funcționarea clubului Colectiv.
Condamnările pronunțate luni de Tribunalul București:
- condamna pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone la pedeapsa cea mai grea de 8 ani si 6 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,k Cp.
- condamna pe inculpata Iofciu Aurelia la pedeapsa cea mai grea de 8 ani inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,k Cp.
- condamna pe inculpata Ganea Luminiţa Larisa la pedeapsa de 7 ani inchisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,k Cp pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.
- condamna pe inculpata Moţoc Sandra Ramona la pedeapsa de 3 ani inchisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b Cp pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
- condamna pe inculpatul Anastasescu George Alin la 11 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.
- condamna pe inculpatul Mincu Costin la pedeapsa cea mai grea de 11 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.
- condamna pe inculpatul Gancea Paul-Cătălin la pedeapsa cea mai grea de 11 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.
- condamna pe inculpata Niţă Daniela Ioana la pedeapsa cea mai grea de 12 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.
- condamna pe inculpatul ZAHARIA VIOREL la pedeapsa cea mai grea de 9 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.
- condamna pe inculpatul Moise Marian la pedeapsa cea mai grea de 10 ani inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.
- condamna pe inculpatul Niţă Cristian Mihai la o pedeapsă de 3 ani si 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
- condamna pe inculpata S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. la pedeapsa cea mai grea de 470 zile amenda, cu o suma corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua amenda, precum si interzicerea drepturilor prev. de art.136 alin.3 lit.b, teza I(pe o durata de 3 ani),f Cp.
- condamna pe inculpata S.C. GOLDEN IDEAS FIREWORKS ARTISTS S.R.L. la pedeapsa cea mai grea de 470 zile amenda, cu o suma corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua amenda, precum si interzicerea drepturilor prev. de art.136 alin.3 lit.b, teza I(pe o durata de 3 ani),f Cp. Mentine masurile asiguratorii
- condamna pe inculpata căpitan Radu Antonina la pedeapsa cea mai grea de 9 ani si 2 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,k Cp.
- condamna pe inculpatul căpitan (r) Matei George-Petrica la pedeapsa cea mai grea de 9 ani si 2 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,k Cp.
De asemenea, instanța a stabilit despăgubiri totale de aproximativ 50 de milioane de euro:
Admite urmatoarele acţiuni civile exercitate şi obliga în solidar pe inculpaţii Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminiţa Larisa, Anastasescu George Alin, Gancea Paul Cătălin, Mincu Costin, Niţă Daniela Ioana, Zaharia Viorel, Moise Marian, Radu Antonina, Matei George-Petrica, SC Colectiv Club SRL, SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL si partile responsabile civilmente Unitatea Administrativ Teritoriala-Subdiviziunea Administrativ Teritoriala Sector 4 (in solidar cu inculpatii Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminiţa Larisa), Inspectoratul Pentru Situatii De Urgenta ,,Dealu Spirii,, Bucuresti-Ilfov (in solidar cu inculpatii Radu Antonina si Matei George-Petrica) la plata sumelor solicitate.
(Descărcați AICI decizia din Dosarul Colectiv, decizie ce conține și despăgubirile stabilite de instanță).
Procesul a început pe fond în mai 2017, însă a fost amânat de mai multe ori din motive procedurale, în principal pentru că nu au fost citate corect părţile vătămate din dosar.
În septembrie 2018, procesul s-a reluat, întrucât judecătorul de caz s-a pensionat.