joi

25 aprilie, 2024

10 februarie, 2021

Senatul SUA s-a pronunţat marţi, după patru ore de dezbateri, asupra legalităţii procedurii declanşate împotriva fostului preşedinte Donald Trump, stabilind că aceasta este constituţională, relatează CNN.

Argumentul principal al celor care au susţinut respingerea procedurii a fost acela că Trump nu mai este în funcţie.

Decizia privind legalitatea procedurii a fost luată cu un scor destul de strâns, 56-44, fiind necesară o majoritate simplă.


Şase senatori republicani – Bill Cassidy, Susan Collins, Lisa Murkowski, Mitt Romney, Ben Sasse, Pat Toomey – au votat alături de democraţi, în pofida solicitărilor venite din propriul partid, de a respinge procedura declanşată împotriva lui Trump.

”Procurorii” şi apărătorii lui Trump vor avea fiecare la dispoziţie până la 16 ore, pe durata a două zile, pentru a-şi susţine cauzele.

Primii vor fi cei din partea acuzării, care, potrivit CNN, intenţionează să apeleze la o mulţime de înregistrări video din ziua violenţelor de la Capitoliu. Dezbaterile vor fi reluate miercuri, la prânz.

În  timpul dezbaterilor, avocatul lui Trump Bruce Castor a susţinut că procesul împotriva acestuia este în mod explicit politic şi este un efort al democraţilor de a se asigura că nu se vor mai confrunta niciodată în alegeri cu fostul preşedinte.


”Ne aflăm aici pentru că majoritatea din Camera Reprezentanţilor nu mai vrea să se confrunte cu Trump în calitate de candidat politic”, a declarat Castor.

Dacă Trump este condamnat de Senat, cu o majoritate de două treimi, va fi apoi necesară o majoritate simplă pentru a i se interzice o candidatură.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: