5 mai, 2021

Senatul a adoptat marți, cu majoritate de voturi, prevederile potrivit cărora instanțele sunt obligate să se pronunțe în termenul maxim de 120 de zile după încheierea dezbaterilor, iar morivarea trebuie publicată în ziua pronunțării. Forul decizional în cazul acestei legi este Camera Deputaților.

Inițiativa a fost depusă săptămâna trecută, de PNL și USR PLUS, în cadrul modificărilor la Codul de procedură penală (Cpp) impuse după decizia din 7 aprilie a CCR, ce stabilea că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării. Redactarea acesteia ulterior deciziei lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil, au precizat judecătorii CCR.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este cel care a propus 120 de zile, termen maxim pentru motivare, propunere ce a fost însușită de comisia juridică a Senatului.


Conform propunerii legislative:

  • deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se vor face în maximum 60 de zile de la încheierea dezbaterilor
  • acest termen va putea fi amânat în mod succesiv, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile, în cazuri temeinic justificate, potrivit menţiunilor din propunere
  • „În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârilor nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la încheierea dezbaterilor”

Raportul de admitere a inițiativei legislative a fost adoptat aproape cu unanimitate de voturi, în Comisia juridică a Senatului, existând o singură abținere, din partea unui reprezentant AUR.

În prezent, Cpp prevede că decizia se pronunță în maximum 15 zile de la încheierea deliberărilor, iar motivarea se publică în 30 de zile de la pronunțare.

Au existat cazuri însă când motivarea unei decizii a întârziat chiar peste un an de la pronunțare.


În 2015, Secția pentru judecători a CSM a dispus excluderea din magistratură a judecătoarei Cipariu pentru întârzierea redactării a 53 de hotărâri judecătorești, dintre care unele mai vechi de doi ani.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: