Semnal – puterea de cumpărare a salariilor, în scădere față de 2012

Anul 2013 a început dezamăgitor pentru salariații români. Puterea lor de cumpărare consemnată de statistica oficială pentru luna ianuarie a fost cu 3,6% sub media anului precedent. Chiar dacă ținem cont de sezonalitate, ianuarie fiind o lună tradițional mai slabă, scăderea de 0,6% sub nivelul din ianuarie 2012 nu arată deloc bine. Mai ales că vine pe fondul majorărilor de salarii pentru bugetari.

Evident, reducerea care a generat păstrarea mediei naționale de salarizare, s-a produs în urma problemelor întâmpinate la plata salariilor în sectorul privat. Care alimentează prin impozitele și taxele aplicate atât plata acestor salarii mai mari pentru bugetari cât și pensiile plătite conform unor acte normative adoptate de stat peste posibilitățile reale ale economiei.

Faptul că suplimentar față de banii colectați în acest scop, mai trebuie să alocăm pentru plata pensiilor alte 3,5 miliarde de euro anual din bugetul de stat, este elocvent. Pentru a vă forma o idee asupra a ceea ce înseamnă acest efort bugetar, precizăm că autostrada Târgu-Mureș – Iași, care ar lega Transilvania de Moldova, are un cost estimat de de 2 miliarde euro.

Coincidență utilă pentru analiză, valorile nominale ale venitului salarial mediu brut și ale venitului salarial mediu net au fost aproape identice pentru media pe 2012 și luna ianuarie 2013. În aceste condiții, scăderea puterii de cumpărare a acestor venituri a fost cauzată exclusiv de inflația înregistrată. Altfel spus, banii dați în plus unora s-au topit în majorările de prețuri pentru toți.

Mai mult, au indus creșterea costurilor salariale și au afectat competitivitatea. Dar cum putem face pentru a lăsa mai mulți bani angajaților, fără a majora costurile salariale și fără a alimenta inflația ? Soluția se impune de la sine: extinderea reducerilor personale din venitul realizat prin muncă. De aceea, nu ar trebui trecută cu vederea cota tot mai ridicată de-a lungul anilor ce revine impozitelor aplicate pe salariul brut.

Taxarea câștigului salarial din 1980 încoace

Rata de taxare a salariului aproape s-a dublat din 1980 încoace, potrivit datelor puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică. Evoluția câștigurilor brute net și nete arată că din anul 2011 încoace taxarea salariilor a depășit-o pe aceea din 2004, ultimul an de dinaintea introducerii cotei unice de impozitare.

Introducerea cotei unice de taxare a veniturilor impozabile ( atenție, venituri impozabile și nu salariu !) a readus, în primul an de aplicare ( 2005) raportul net/brut la 77%. După care, neactualizarea deducerilor cu rata inflației a dus la reintrarea pe un trend descendent. Mai ales că cea mai mare parte din beneficiul diminuării impozitelor a fost trimisă către angajator.

Urmarea a faptului că nu s-a mai indexat deducerea personală de 250 lei pentru titular și 100 de lei pentru persoanele aflate în întreținere ( mai mult, guvernul Tăriceanu a pus în practică și ideea stângistă a deducerii regresive) ne îndreptăm cu pași mari spre valoarea minimă a raportului dintre salariul net și salariul brut, atinsă în anul 2002 (71,2%).

Rotunjind sumele pentru simplificare, la un salariu brut de 2.395 lei ar corespunde un venit impozabil de 2.000 lei, care conduce la un salariu net de 1.700 lei. Adică un raport între net și brut de 71%, la minimul istoric pentru un salariat fără obligații. Datele INS pentru decembrie 2012 ne dau un salariu de 1.697 lei net la un salariu brut de 2.343 lei doar pentru că unii salariați cu venituri mai mici au și alte persoane în întreținere.

În aceste condiții, este o chestiune de timp până când vom consemna valori istorice maxime pentru impozitarea forței de muncă, pe fondul unor costuri tot mai mari la angajator. Degrevarea de taxe a celor care alimentează bugetul prin lăsarea mai multor bani la dispoziție celor care produc eficient este singura soluție pentru reintrarea pe traiectoria de creștere a puterii de cumpărare. Altminteri nu avem cum să revenim la o creștere economică semnificativă și sustenabilă.