31 martie, 2016

inflatie negativaCu o zi înainte de intrarea în vigoare a extinderii programului de relaxare cantitativă, Eurostat anunță că inflația a rămas în teritoriul negativ și în luna martie.

Potrivit estimărilor semnal, indicele prețurilor de consum s-a situat la -0,1% în martie, în ușoară urcare față de luna februarie, când inflația din zona euro a fost de -0,2%.

Inflația core, indicator din care sunt eliminate prețurile volatile, cum ar fi cele ale alimentelor sau ale energiei, a urcat la 1% în martie, față de 0,8% în luna anterioară.


”Privind la principalele componente ale inflației din zona euro, serviciile vor avea cea mai mare rată de creștere anuală în martie (1,3% față de 0,9% în februarie), urmate de alimente, băuturi și tutun (0,7% față de 0,6% în februarie), produse industriale non-energetice (0,5% față de 0,7% în luna februarie) și energie (-8,7% față de -8,1% în februarie)”, se arată în comunicatul transmis de biroul de statistică al Uniunii Europene.

Semnalul Eurostat vine cu o zi înainte de intrarea în vigoare a măsurilor de relaxare monetară anunțate de Banca Centrală Europeană (BCE) după ultima ședință a consiliului de administrație. Măsurile vizează extinderea programului de cumpărare de active de la 60 de miliarde de euro pe lună la 80 de miliarde. BCE a decis majorarea achizițiilor lunare pentru a răspunde temerilor privind inslarea deflației în zona euro, ca urmare a prăbușirii prețurilor energiei.

”Vedem că energia pune o presiune consistentă pe inflație”, a comentat Marco Valli, economist-șef pentru zona euro la UniCredit Bank Italia, citat de Bloomberg. ”Politica monetară nu poate rezolva totul, dar pe termen scurt este practic singurul meci din oraș. Așa este acum și așa va fi și dacă economia va fi lovită de noi șocuri în următoarele luni”, a adăugat economistul.

Bancherii centrali din jurul lumii au extins măsurile de stimulare monetară sau au încetinit ritmul înăspririi politicilor ca răspuns la volatilitățile piețelor financiare.


Ca urmare a extinderii programului de ”tipărire de bani”, randamentele titlurilor de stat au scăzut, investitorii confruntându-se cu o cerere în creștere și o ofertă care nu face față.

În afară de extinderea valorii achizițiilor lunare, BCE a decis reducerea dobânzilor pentru a determina investitorii să se orienteze și către alte tipuri de active.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: