Secretarul Apărării din SUA, Chuck Hagel, şi-a depus demisia, după mai puţin de doi ani la conducerea Pentagonului. Preşedintele Barack Obama a confirmat demisia şi l-a apreciat pentru „clasa şi integritatea sa”.
Chuck Hagel, fost veteran al războiului din Vietnam şi fost senator republican, a spua că ocuparea acestui post a fost „cel mai mare privilegiu” al vieţii sale.
Acesta va rămâne la conducerea Apărării până când succesorul său va fi confirmat de Senat. un oficial citat de Associated Press a spus că secretarul şi preşedintele Obama ar fi discutat despre această nevoie „pentru o nouă conducere la Pentagon” de săptămâni.
Motivul demisiei: divergenţe de viziune cu preşedintele Obama
Chuck Hagel a fost singurul republican în arhitectura de securitate a administraţiei Obama şi a fost numit pentru a aduce trupele acasă din Afghanistan şi de a reduce imensul buget al apărării. Dar când a apărut ameninţarea Statului Islamic, preşedintele şi şeful Apărării au început să aibă viziuni divergente.
Lipsa de strategie clară a SUA este pusă pe seama faptului că cei doi nu au căzut de acord. Iar după eşecul din alegerile de la mijlocul mandatului, soldate cu înfrângerea democraţilor, preşedintele are nevoie de o victorie militară. Aşa că această schimbare are şi o încărcătură simbolică.
Politico subliniază faptul că preşedintele Obama caută al patrulea şef al Pentagonului din cei şase ani de mandat şi asta nu face decât să confirme controlul pe care Casa Albă îl are în privinţa luării deciziilor legate de securitatea naţională.
Şi predecesorii lui Chuck hagel s-au plâns că National Security Council , consilierii de securitate de la Casa Albă au luat aproape totate dicziile legate de conflicte internaţionale, contraterorism, astfel încât Departamentul Apărării şi celelalte agenţii din domeniu nu prea au avut marjă de mişcare şi un rol în aceste decizii.
În plus, secretarul Hagel devenise frustrat referitor la bugetul Apărării, afirmă un oficial citat de Politico. Iar fricţiunile au fost recunsocute de însuşi preşedintele american: „Când a fost cel mai important, în spatele uşilor închise ale Biroului Oval, întotdeauna ai fost foarte franc. Iar eu îţi voi fi ntotdeauna recunoscător pentru asta”, a spus Barack Obama la declaraţia de presă.
Se pare că preşedintele SUA şi cercul său apropiat nu l-a integrat niciodată cu adevărat pe Chuck hagel în procesul de luare a deciziilor, mai scrie Politico.
Chuck Hagel şi şeful forţelor armate, generalul Martin Dempsey au încercat să păstreze o marjă de manevră pentru a trimite trupe terestre în Irak, în sprijinul armatei irakiene pentru combaterea Statului Islamic.
Potenţialii succesori
Acum Barack Obama trebuie să se pregătească pentru bătălia pentru confirmarea din Senat a succesorului secretarului Hagel.
Există o lisă de posibili succesori: unul dintre ei ar putea fi Michèle Flournoy, fost subsecretar al Apărării, care conduce acum Centrul pentru Noua Securitate Americană. Un altul este Robert Work, adjunctul lui Chuck Hagel sau Ash Carter, fost adjunct al ministrului demisionar.
Amprenta lui Hagel asupra Pentagonului
Şeful demisionar la Pentagonului a lansat mai multe studii şi rapoarte după evenimente precum atacul din baza militară din Washington, din 2013, scandalurilor din spitalele militare şi dezvăluirilor despre disfuncţionalităţile din unităţile de arme nucleare ale forţelor aeriene.
În plus, a continuat iniţiativa lui Leon Panetta de a integra mai multe femei în unităţile de luptă.
Repubblicanii susţin că această schimbare este ocazia perfectă pentru reexaminarea strategiei preşedintelui obama referitor la lupta împotriva ISIL în Siria şi Irak.