sâmbătă

16 martie, 2024

Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

17 august, 2022

Iarna viitoare va fi una cumplită şi vom vedea preţuri uriaşe la energie, fabrici care se închid şi oameni care rămân în beznă şi frig, pentru că nu îşi vor putea plăti facturile, dacă Guvernul nu ia de urgenţă măsuri. Predicția îi aparține lui Marian Năstase (foto), preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro Slatina, într-un interviu acordat Agerpres.

Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie din ţară, care a închis 60% din electroliză, şi-a abandonat planurile de revenire la capacitate maximă pe care le avea pentru anul viitor şi se pregăteşte să trimită în şomaj tehnic 500 din cei 2.500 de angajaţi, până la finele anului.

Acum e haos, mai încolo va fi mai rău

Marin Năstase afirmă că, acum, este haos pe piaţa de energie şi ce e mai rău abia de acum încolo va veni. Schema de compensare a facturilor este de fapt „o fraudă a banului public de dimensiuni colosale”, pentru că banii se duc în conturile intermediarilor dintre producători şi consumatori.


Marin Năstase se aşteaptă ca mai multe fabrici şi capacităţi industriale din România să se închidă în această iarnă, cu efecte sociale şi economice. Vor fi oameni care îşi vor pierde locurile de muncă şi vor sta în beznă şi frig, pentru că nu vor mai avea cu ce să-şi plătească facturile, spune el.

“Dacă nu se iau măsuri acum, o să vedem nişte preţuri imposibil de suportat, o să vedem nişte facturi imposibil de plătit, o să vedem un buget de stat gol puşcă, fără niciun fel de resurse şi o să vedem un cost al creditelor la care se împrumută statul din ce în ce mai mare”, a afirmat el.

”De fapt, e o simplă speculă…”

Întrebat care e diferenţa dintre preţul la care vând producătorii şi preţul din piaţă, șeful Alro Slatina răspunde:

”Producătorii au vândut cu 300-500 de lei pe MWh şi acum în piaţă se vinde cu 2.500. Deci unde-s banii? Adică la final consumatorul plăteşte 2.500 de lei şi de la producători a plecat cu 500 de lei, deci 2.000 de lei undeva sunt prin piaţa asta, aşa-zisa piaţă a energiei. (…) Sunt convins că, aşa cum a spus într-o formă foarte pseudo-ştiinţifică ANRE, sunt tranzacţii a-b, a-c… De fapt e o simplă speculă, să muţi marfa de la un intermediar la altul, printre prieteni, ca să creşti preţurile cât mai mult şi să iei cât mai mulţi bani de la stat.”


„Băieţii deştepţi” din energie încă există şi câştigă miliarde din bani publici, susţine Marin Năstase, astfel că este necesar un mecanism de reglementare a pieţei pe termen scurt.

În opinia sa, producătorii de energie ar trebui să fie obligaţi să vândă o parte din producţie direct către consumatorii industriali, pe platforma specială care există pe bursă, eliminându-se în acest fel intermediarii.

Am închis noi, a închis Azomureș, cu repercursiuni în agricultură

La nivel european se vorbeşte de închideri de capacităţi pentru economia de energie, dar în România deja s-a întâmplat asta.

”Am închis noi, a închis Azomureş, deci ne încadrăm în cei 15% cu care trebuie să reducem consumul, lucru pe care l-a spus şi ministrul Virgil Popescu. Dar faptul că Azomureş a închis are repercusiuni în agricultură, în preţul îngrăşămintelor, avem şi secetă, deci avem tot ce ne trebuie ca să avem o iarnă cumplită. Dacă va fi şi iarnă geroasă, e clară treaba.

Dacă nu se iau măsuri, o să mai vedem şi alte capacităţi industriale închise. Din discuţiile pe care le-am avut, colegii din asociaţie sunt la limita răbdării, la limita suportabilităţii. Au presiuni foarte mari din partea acţionarilor şi clienţilor lor, adică n-o să reuşească să susţină costurile astea. Ce să mai vedem? Fabrici închise, şomaj şi implicit oameni care nu-şi vor mai putea plăti deloc facturile.

E ca un domino. În momentul în care nu-şi vor mai putea plăti facturile, evident că distribuţiile vor avea de suferit şi furnizorii vor avea de suferit, pentru că ei vor avea facturi de încasat. Instrumentele pe care le are furnizorul este să îi taie curentul, dacă factura nu este plătită. Şi pe partea de încălzire la fel va fi”, afirmă Marin Năstase.

***

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: