joi

18 aprilie, 2024

19 decembrie, 2019

Procurorul șef al Parchetului Militar și adjunctul acestuia – generalii cu trei stele Gheorghe Cosneanu și Ion Alexandru – au fost trecuți, joi, în rezervă, prin decret al președintelui Klaus Iohannis. De asemenea, s-a mai pensionat și Gabriel Crețu, adjunct al șefului SPP.

Toți trei se pensionează începând cu data de 3 ianuarie.

Așadar, toate parchetele mari sunt conduse de interimari – Parchetul General, DIICOT, DNA, Parchetul Militar și Secția specială pentru magistrați.

Contextul – discuțiile privind eliminarea pensiilor speciale


Cererile acestora de pensionare au fost depuse în plin scandal legat de pensiile speciale și de intenția guvernului de a le elimina.

Magistrați militari au printre cele mai mari pensii, unele dintre ele depășind 30.000 de lei pe lună.

În Parlament se află două proiecte – depuse de USR și PNL – prin care ar urma să fie desființate cel puțin o parte din aceste categorii de pensii calculate pe formule speciale, nu pe principiul contributivității.

Deputații au înaintat în procedura legată de proiectul PNL, iar Comisia de muncă aa votat marți, în unanimitate, eliminarea unor categorii de pensii speciale. Decizia finală, adică votul în plenul Camerei Deputaților, s-a amânat, miercuri, pentru februarie 2020.


Au fost abrogate pensiile speciale ale parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor, judecătorilor CCR, personalului auxiliar din justiție, ale funcționarilor de la Curtea de Conturi, ale funcționarilor parlamentari, aviatorilor, diplomaților, și ale foștilor șefi de stat.

Vor fi păstrate, prin acest proiect, pensiile speciale ale militarilor și ale polițiștilor și ale celor care lucrează în SRI, SIE, SPP, STS sau Administrația Penitenciarelor.

Există însă și versiuni potrivit cărora trebuie desființate toate pensiile speciale, întrucât toți cei vizați au venituri mari, ceea ce înseamnă contribuții mari și, prin urmare, pensii mult peste media sistemului public. Așa a procedat Cabinetul Emil Boc în 2010, când a eliminat toate excepții, în afara magistraților, și a recalculat pensiile militarilor pornind de la ideea acordării unor contribuții corespunzătoare soldei și altor venituri din anii de activitate (militarii neplătind contribuții pentru pensi).

Proiectul PNL pe care a votat Comisia de muncă marți va fi declarat de CCR neconstituțional, tocmai pentru că există mai multe decizii al Curții, adoptate începând cu 2010, prin care s-a interzis desființarea pensiilor magistraților.

Precedentul – valul de pensionări din 2017, care a lăsat Armata, Poliția și Serviciile fără comandanți

În 2017 a avut loc un val impresionant de pensionări, după ce ministrul Muncii de atunci, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că se pregătesc unele modificări legislative ce urmau să limiteze baza de calcul a pensiilor militare și să elimine prevederea referitoare la indexarea acestor pensii corespunzător creșterilor de venituri ale militarilor activi.

Sute de militari, polițiști și lucrători din serviciile de informații s-au pensionat atunci pentru a evita pensii mai mici.

(Citiți și: „Ministrul Apărării: 24 de generali de Armată, pensionați în 2017. Comanda nu va fi afectată, demarăm imediat numirile”)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: