24 ianuarie, 2022

Doi membri ai Consiliului Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) au transmis mesaje neclare privind persistența inflației mari în Zona Euro, de unde vin și cele mai mari încasări pe exporturile românești.

Este „o mare incertitudine” privind perioada în care inflația va rămâne mult peste ținta BCE, de 2%,  a declarat Robert Holzmann, membru al Consiliului BCE și guvernator al băncii centrale a Austriei, într-un interviu pentru ziarul Die Presse, citat de Reuters.

În schimb, Olli Rehn, un alt membru al Consiliului BCE și guvernator al băncii centrale a Finlandei, este ceva mai sigur când spune că inflația va oscila în jurul pragului de 2% în următorii doi ani.


BCE a susţinut multă vreme că inflaţia va încetini în acest an de la nivelul record actual (5% în decembrie), iar preşedintele băncii, Christine Lagarde, a repetat această convingere, vineri. BCE anticipează că inflația va reveni sub 2% până în trimestrul patru.

Robert Holzmann nu exlude ca anticipația de mai sus să se adeverească. „Cu toate acestea, nu ştim dacă inflaţia se va menţine la un nivel mai ridicat până la urmă.(…) Este inflaţia un munte sau va deveni un platou înalt? Există o mare incertitudine în acest sens, deoarece nu poate fi reprodusă foarte bine de modelele noastre”, a spus oficialul austriac.

Creșterea salariilor – factorul decisiv

Efectele de rundă a doua, cum ar fi creşterea salariilor, ar fi decisive, a adăugat Robert Holzmann deşi, la fel ca și Chistine Lagarde, a spus că deocamdată nu există niciun semn că se va declanșa o spirală inflaționistă preţuri-salarii.

Multe vor depinde de negocierile salariale din acest an. „Cred, totuşi, că reprezentanţii angajaţilor şi ai angajatorilor acţionează aici foarte raţional şi atent”, a spus Robert Holzmann.

Optimismul lui Rehn


„Personal, mă aștept ca datele economice să rămână relativ bune, în ciuda faptului că sunt afectate de varianta Omicron”, a spus Olli Rehn, adăugând că, prin urmare, a văzut creșterea ratelor dobânzii în 2023 ca un pas logic, cel puțin atâta timp cât nu există noi șocuri economice.

Totuși, „deciziile privind politica energetică din Germania afectează fluctuațiile prețurilor și, prin urmare, incertitudinea cu privire la inflație”, a mai spus Olli Rehn.

Ca parte a achiziţiilor sale de active, BCE poate deţine doar până la 33% din volumul de obligaţiuni al unei ţări din zona euro, iar în unele ţări este ”foarte aproape” de această limită, dar nu şi în Austria, a spus el.

Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: