joi

2 mai, 2024

2 aprilie, 2024

Parlamentul se reuneşte marţi în şedinţă de plen comună pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi 75 de ani de existenţă a NATO.

În şedinţa de marţi, deputaţii şi senatorii vor dezbate şi vota o declaraţie pe acest subiect.

2004 – al doilea val al extinderii după Războiul Rece

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului ţării noastre la sediul NATO din Bruxelles.


România a intrat în NATO împreună cu Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia și Slovenia într-o Alianță a Vestului, care ajungea la acel moment la 26 de membri. A fost al doilea val de extindere de după Războiul Rece.

România găzduiește patru structuri NATO și un scut antirachetă

NATO a ales România pentru a găzdui patru dintre structurile sale, dintre care trei de comandă.

Prima structură a fost inaugurată în București, în 2015: Divizia Multinațională Sud-Est. Tot la București funcționează și o Unitate de Integrare a Forțelor NATO.

O altă structură NATO, Brigada Multinațională de Sud-Est, a fost înființată, în anul 2017, la Craiova.


Ultima structură importantă NATO creată în România este cea de la Sibiu, care e funcțională din octombrie 2023. Este vorba despre Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO, iar rolul său este să comande, în caz de nevoie, forțele dislocate în regiunea de sud-est a Alianței.

La Deveselu, în județul Olt, Statele Unite au amplasat, în 2016, o parte din scutul antirachetă american care, mai apoi, a fost integrat în cel al NATO. În 2023, scurtul antirachetă de la Deveselu a fost modernizat.

Forțele Aeriene, cea mai mare transformare după intrarea în NATO

Forțele Aeriene ale României au renunțat complet la echipamentele de bază vechi, adică la avioanele MiG-29 și MiG-21, după aderarea la NATO.

S-a întâmplat și din cauza unor accidente dramatice, în care Armata a pierdut nenumărați piloți.

În locul vechilor aparate de zbor, Forțele Aeriene au primit avioane F-16 americane, iar acum au în dotare 20 de aparate de acest tip. Urmează să primească alte aproape 30.

În plus, scrie Europa Liberă, guvernul român și cel al SUA negociază achiziția de către MApN a 32 de avioane de generația a V-a, adică celebrele F-35.

Efecte ale invaziei Rusiei în Ucraina din februarie 2022

Invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, a determinat NATO să creeze imediat și în România un grup de luptă, care acum este format din aproximativ 1.500 de militari și civili din mai multe armate aliate.

Națiunea lider este Franța care a anunțat că în 2025, cel puțin pentru câteva zile, grupul de luptă din România va fi mărit cu 2.500 de alți soldați pentru un exercițiu major.

Structura va atinge în 2025 nivel de brigadă, așa cum a anunțat președintele SUA, Joe Biden, la summitul NATO de la Madrid, din 2022.

La summit-ul din iulie 2023, din Lituania, NATO a anunțat noi planuri regionale de apărare pentru statele aliate, iar România e în echipă cu Turcia, Bulgaria și state de la Marea Mediterană.

Baze modernizate

Printre bazele aeriene modernizate masiv în ultimii ani se află Baza Aeriană Câmpia Turzii din județul Cluj, Fetești din județul Călărași și Mihail Kogălniceanu din județul Constanța.

În timpul misiunilor din Afganistan, Armata SUA a folosit Baza Mihail Kogălniceanu pentru transportul trupelor și echipamentelor militare către și dinspre țara din Asia Centrală.

În această bază se află și acum majoritatea soldaților americani dislocați în România, aproximativ 4.000.Pe 28 martie, Franța a anunțat că, în parteneriat cu batalionul multinațional NATO de la Cincu, va dezvolta până în luna mai un port aerian de debarcare (APOD) care să permită aterizarea unor aeronave militare de mari dimensiuni, precum Airbus A400M sau Airbus A330 MRTT, pe aeroportul din Braşov.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: