joi

25 iulie, 2024

17 aprilie, 2017

Magistraţii Curţii Supreme a Serbiei au decis vineri seara arestarea pentru 60 de zile a fostului deputat Sebastian Ghiţă, identificat și reținut la Belgrad după patru luni de la fuga sa din țară.

Autoritățile se tem că el ar putea dispărea din nou înainte de a fi extrădat la cererea autorităților din România.

„După audieri, judecătorul a decis deţinerea lui Sebastian Ghiţă în vederea extrădării, în contextul circumstanţelor care indică riscul de a se ascunde sau a se sustrage procedurilor privind solicitarea sau implementarea extrădării”, a declarat Bojana Stankovici, purtătorul de cuvânt al instanţei, citată de agenţia Tanjug.


Dat în urmărire internațională și arestat în lipsă în două din cele cinci dosare, fugarul Sebastian Ghiță a fost descoperit după ce serviciile l-au urmărit pe fratele său, Alexandru Ghiță, care l-a vizitat în Serbia.

Potrivit unor dezvăluiri făcute de Hotnews.ro, fostul deputat s-a întâlnit în Serbia cu mai multe persoane, angajați ai România Tv și ai firmelor de IT din grupul Asesoft – Teamnet.

Sebastian Ghiță avea acte – pașaport și permis de conducere – slovene, potrivit News.ro, iar în  momentul în care a fost reținut se afla împreună cu fratele său.

Autorităţile din Serbia îl suspectează că ar putea să fugă sau să se ascundă pe perioada procedurilor de extrădare.

Dispărut cu o zi înainte să-și piardă imunitatea


Sebastian Ghiță a dispărut pe 19 decembrie, cu o zi înainte să-și piardă imunitatea de parlamentar.

Cele două echipaje de la Direcția Operațiuni Speciale care îl monitorizau l-au pierdut pe autostradă, când acesta se întorcea la Ploiești de la o întâlnire organizată de SRI cu membrii fostei Comisii parlamentare de control a acestei instituții.

Dispariția fostului deputat a fost descoperită pe 20 decembrie (cu o zi înainte de a pierde imunitatea parlamentară), când nu s-a prezentat la sediul DNA Ploiești, unde urma să fie audiat din nou în dosarul vizitei în România a fostului premier britanic Tony Blair.

El este urmărit penal în mai multe dosare, într-unul fiind pus sub acuzare după plecarea sa din țară.

Șeful Comisiei parlamentare de control al SRI: Sebastian Ghiță nu a fost ofițer acoperit, ci ”persoană cu informații de interes pentru securitatea națională”

În privința omului de afaceri devenit în 2012 deputat, s-a speculat mereu că ar fi ofițer acoperit. A intrat în afaceri încă din timpul facultății și a fost partener cu foști ofițeri ai serviciilor.

Senatorul Constantin Țuțuianu, președintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, declara în ianuarie, după audierea mai multor șefi ai serviciului, că fostul deputat PSD nu ar fost ofițer acoperit, ci ”persoană cu informații de interes pentru securitatea națională”,

Potrivit senatorului, relațiile dintre Sebastian Ghiță și SRI din perioada 2012-2016 au fost bazate pe calitatea de membru în Comisia de Control al Serviciului.

Participarea la evenimentele SRI și celelalte relații care răzbat din declarațiile proprii ale lui Sebastian Ghiță, care vizează perioada de dinainte de-a fi deputat (anii 2010-2012) au avut ca rațiunine, potrivit senatorului Adrian Țuțuianu, explicația pe care ar fi oferit-o miercuri Comisiei însuși Serviciul : Sebastian Ghiță nu a fost ofițer acoperit, ci ”persoană cu informații de interes pentru securitatea națională”.

De menționat este că omul de afaceri Sebastian Ghiță a beneficiat, de-a lungul anilor, prin companiile la care era actionar direct sau prin interpuși, de contracte publice în valoare de zeci de milioane de euro cu instituțiilor statului, inclusiv cu Serviciile secrete.

Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: