9 aprilie, 2021

Absolvenți ENA, promoția președintelui Macron

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat joi desfiinţarea Ecole Nationale d’Administration (Şcoala Naţională de Administraţie, ENA), instituţia care formează de mai bine de şapte decenii elitele franceze. Ea va fi înlocuită cu o nouă instituţie, prezentată ca fiind mai deschisă diversităţii şi mai puţin elitistă, pentru a se încuraja mobilitatea socială.

De-a lungul vremii, ENA s-a transformat într-o instituţie elitistă, câştigându-şi reputaţia de a selecta candidaţi din eşaloanele sociale superioare şi de a fi deconectată de realitate, o imagine pe care s-a străduit să o redreseze.

Anunțul a fost făcut într-o videoconferinţă la care au participat peste 600 de înalţi oficiali, de Emmanuel Macron, el însuşi absolvent al ENA (promoţia 2004), la fel ca alţi trei dintre ultimii şase şefi de stat francezi, scrie AFP, preluată de Agerpres.


Șeful statului francez a spus că viitoarea şcoală, numită Institutul Serviciului Public, va trebui să „selecteze profiluri mai puţin determinate social”, o reformă promisă după criza vestelor galbene din 2019, care au protestat inclusiv faţă de inegalitatea socială şi de politicile despre care ce ar favoriza elitele.

O diplomă de la ENA, care acceptă mai puțin de 100 de studenți anuala fost considerată timp de decenii un pașaport către eșaloanele superioare ale politicii și administrației franceze, iar de mai mulți ani predominau studenții din medii privilegiate, scrie BBC. 

Colegiul a devenit ținta furiei populare față de elitism, în contextul creșterii inegalităților sociale. Măsura face parte din schimbările preconizate pentru o „revoluție profundă în ceea ce privește recrutarea”, după constatarea că mobilitatea socială s-a degradat până la un nivel inferior celuir din 1950.

În februarie, președintele Macron declara că a venit timpul ca instituțiile de top să se deschidă pentru studenții din medii modeste. Scopul, a spus el, e ca „niciun copil din republica noastră să nu spună: acest lucru nu este pentru mine”. Aproximativ 1.000 de locuri vor fi rezervate în facultăți de top (șase locuri la ENA) pentru tinere talente din medii dezavantajate, conform uneia dintre măsurile stabilite.


Emmanuel Macron a refuzat să se alăture criticilor ce s-au înmulțit la adresa ENA. „Se întâmplă să nu uit de unde am venit și ce sunt dator acestei formări și vreau să aduc un omagiu” ENA, a spus el.

Institutul Serviciului Public se va afla la Strasbourg, unde a funcţionat şi ENA din 1991.

Zeci de miniştri francezi, lideri de afaceri şi studenţi din 134 de ţări au studiat la această prestigioasă şcoală creată în 1945 de generalul Charles de Gaulle, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, pentru a „reforma maşina administrativă”, din care o parte colaborase cu Germania nazistă, şi a reda Franţei postbelice o nouă administraţie de vârf.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: