cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Scrisoarea unui bancher demisionar de la Goldman Sachs: “Clienţii erau numiţi marionete”

15 martie, 2012

Greg Smith, directorul executiv de la una dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume, Goldman Sachs, a demisionat săptămâna aceasta de la banca cu sediul în Londra, după ce a publicat o scrisoare deschisă în care denunţa lipsa de interes a şefilor băncii şi modul în care îşi practicau meseria zilnic în ceea ce priveşte relaţia cu clienţii, după cum arată documentul publicat de New York Times.

Smith îşi începe scrisoarea, care se intitulează “De ce plec de la Goldman Sachs”, prin a-şi prezenta trecutul: “aproape 12 ani în firmă, întâi în practică la Stanford, apoi zece ani în New York şi acum în Londra, destul timp încât să înţeleg traseul culturii companiei, a oamenilor săi şi a identităţii sale: pot spune astfel că acum mediul de lucru este unul mai toxic şi mai destructiv decât l-am văzut eu vreodată”.

Deja fostul director executiv al companiei, Greg Smith precizează în scrisoare că foştii săi colegi se refereau la clienţi ca la „marionete”, inclusiv în email-urile şi mesajele interne.


„Am participat la reuniuni în cadrul cărora nu se vorbea nici măcar un singur minut despre cum am putea ajuta clienţii, ci despre cum puteam să obţinem cât mai mulţi bani de pe urma lor”, adaugă Smith în scrisoarea sa.

Tot el spune că a realizat că trebuie să plece de acolo atunci când şi-a dat seama că nu îi mai poate privi în ochi pe studenţi, fiind obligat să le spună acestora cât de grozav este să lucrezi la Goldman Sachs. Îşi continuă expunerea prin faptul că “în zilele de azi s-a ajuns să fii promovat în poziţii influente doar dacă faci destui bani pentru firma la care lucrezi”.

(Citeşte mai mult pe cronicaeuropeana.ro)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: