marți

26 martie, 2024

11 februarie, 2011

Guvernul s-a angajat să limiteze salariile şi să sisteze primele în sectorul bugetar şi în anul 2012, cu preţul electoral pe care PDL şi partenerii săi îl vor deconta.

Potrivit scrisorii de intenţie convenite cu Fondul Monetar Internaţional, prezentate de MEDIAFAX, aceste sacrificii urmăresc o ţintă de deficit de 3% din PIB în anul 2012.

De asemenea până în luna iulie 2011, Guvernul se angajează să modifice legislaţia privind ajutoarele la încălzire, astfel încât numai categoriile defavorizate de populaţie să beneficieze de sprijin de la stat.


Populaţia va fi afectată şi de scumpiri ale transportului în comun. Astfel, METROREX şi RATB îşi vor majora tarifele peste nivelul inflaţiei. Creşteri de preţuri vor urma şi la CFR Călători.

În domeniul sănătăţii, Guvernul s-a mai angajat la reducerea a încă 5.700 de paturi de spital finanţate de stat, pe lângă cele 9.200 la care se angajase anterior, astfel încât să se ajungă la circa 129.500 de paturi până la finalul anului 2011.

Pacienţii români, dar şi companiile din domeniul farmaceutic, vor mai fi loviţi şi de reducerea numărului de medicamente compensate, potrivit angajamentelor asumate de Executiv.

În privinţa privatizărilor, Executivul promite FMI-ului să găsească un investitor strategic pentru TAROM, până la finalul anului 2011, în condiţiile în care compania aeriană ajungea la pierderi de 91 de milioane de euro în anul 2009.


În energie, Guvernul va vinde pachete minoritare sau strategice la companiile care ar trebui să facă parte din conglomeratele Electra si Hidroenergetica, dacă procesul de constituire a celor doi coloşi se va împotmoli.

De asemenea, un pachet de 15% din acţiunile Romgaz va fi listat la bursă până în primăvara lui 2012.

Totodată, fiscalitatea nu va suferi modificări abrupte, în următorii doi ani, pentru a oferi predictibilitate sistemului, menţionează sursa citată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: