vineri

19 iulie, 2024

18 ianuarie, 2022

Scoţia va relaxa de luni majoritatea restricţiilor anti-Covid-19, a anunţat guvernul scoţian marţi, scrie AFP citată de Agerpres.

„Creşterea numărului de cazuri de Covid-19 provocate de varianta Omicron a culminat în prima săptămână a lui ianuarie, iar noi ne aflăm acum pe panta descedentă a acestui val de îmbolnăviri”, a declarat prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, în Parlamentul scoţian.

Premierul a anunţat anularea restricţiilor aflate încă în vigoare, dar a îndemnat totodată populaţia la prudenţă.

Începând de luni, discotecile vor putea să se redeschidă, iar capacităţile de primire în sălile de spectacole vor fi crescute.

În prezent, doar membrii din trei familii diferite puteau să se întâlnească în spaţii închise, iar această limită va fi la rândul ei anulată.


Nicola Sturgeon a subliniat totuşi că „în pofida ameliorării situaţiei, nivelul cazurilor de COVID-19 în rândul populaţiei este încă ridicat”. „Deci, pentru a minimaliza riscul de a contracta virusul, ar fi înţelept să rămânem cu toţii prudenţi în interacţiunile noastre sociale în acest stadiu”, a adăugat ea.

Munca la domiciliu va fi recomandă în continuare acolo unde este posibilă, iar măştile sanitare vor rămâne obligatorii în spaţiile publice închise şi în transportul în comun. În Marea Britanie, fiecare naţiune constituentă decide propria politică în materie de sănătate. Guvernul galez a anunţat şi el săptămâna trecută o relaxare progresivă a restricţiilor asociate noului coronavirus, după ce Ţara Galilor a depăşit vârful valului de infectări cauzate de Omicron, iar numărul cazurilor de Covid-19 continuă să scadă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: