Toate cele trei fenomene sociale mentionate in titlu fac parte integrala din evolutia societatii umane, de la inceputurile ei si pana in zilele noastre. Primele doua fenomene pot fi caracterizate de perioade istorice indelungate, revolutiile – de perioade mult mai scurte. Daca stagnarea se poate defini in secole, reformele consuma decenii, iar revolutiile pot cuprinde cativa ani.

Stagnarea este fenomenul istoric “normal”, in care sunt acumulate energiile care vor produce pana la urma o reforma sau o revolutie. Cand vorbesc de energii ma refer in primul rand la gandirea sociala, economica si culturala, bineinteles insotite de agenti ai schimbarii, care pot fi la randul lor de ordin social, economic sau cultural.

Tehnologia si comunicatia facila au transformat perioadele de stagnare in perioade care devin din ce in ce mai scurte. Contagiunea schimbarilor este purtata astazi de “viralele” retelelor, care au transformat globul intr-un loc in care vorbele, vocile sau imaginile ajung instantaneu. Chiar nu este pentru prima data in istorie. Tiparul a propagat primele mari reforme si revolutii, au venit pe rand telegraful, radioul si televiziunea. Stagnarile au devenit mai scurte, revolutiile mai dese, dar si reformele mult mai vizibile.

Iesirile din stagnare s-au facut intotdeauna de catre un eveniment social major: foamete, cataclisme sau migratii de popoare, mai recent si molime devastatoare. Poate ca Imperiul Elen si mai tarziu cel Roman nu ar fi existat daca nu ar fi existat foametea, molimele si migratia “poparelor mari”, intre primul si al doilea mileniu i.Hr. Poate Imperiul Roman nu ar fi cazut fara migratiile “barbare” din Asia spre Europa. Poate ca nu am fi asistat la Renastere daca nu ar fi existat molima de ciuma sau daca islamicii nu ar fi cucerit Peninsula Iberica. Poate nu am fi asistat la instaurarea comunismului fara evenimentele traumatice ale celor doua razboaie mondiale, despartite numai de doua decenii.

Cine crede ca Romania nu se reformeaza greseste profund! Romania anului 2011 nu este Romania anilor ’90 si nici macar a inceputului anilor 2000. Procesul de reforma inceput in ’89 a continuat si continua pana astazi. Aceasta reforma este profund simtita de toata lumea, chiar daca nu este perceputa identic de cei care o traiesc. Problemele se rezolva, adevarat mult prea incet si de multe ori ineficient. Ingredientul lipsa nu este economic, este in primul rand social si politic. Romania “sangereaza” din punct de vedere al resurselor umane, care o parasesc in cautarea legitima a unei vieti mai bune de care sunt lipsiti acasa. S-a intamplat in secolul al XIX-lea in Occidentul Nord European, s-a intamplat in secolul al XX-lea in Occidentul meridional si Orientul Mijlociu, se intampla la inceputul secolului al XXI-lea in Estul Europei si Nordul Africii. Este un fenomen normal, care nu poate fi stopat, dar poate fi diminuat.

Sistemul politic nefunctional si dependenta unor grupuri majore de acest politic fac imposibila reformarea institutiilor statului existente, insa nefunctionale sau functionale discretionar. Personal intuiesc o iesire din acesta reforma lenta, care tinde sa se transforme in stagnare. Cred ca aceasta criza economica, care bantuie lumea si a devenit focosul declansator de revolutii in Orientul Mijlociu si Nord Africa poate deveni un catalizator al reformelor in Romania, generand schimbarile necesare. Romania se afla intr-un profund impas politic din care se poate iesi numai daca electoratul va realiza cu adevarat ineficienta profunda a tuturor partidelor existente. Pentru asta trebuie ceva timp, poate inca zece ani. Sa speram ca vor trece mai usor decat se prevede.

In articolul urmator – ce ar trebui sa existe si nu exista si cum se poate ajunge totusi la un politic mai bun decat cel existent.

Theophyle