23 iunie, 2020

Pacienții cu Covid-19 asimptomatici vor fi externați după 10 zile și fără a fi necesar să mai stea izolați, dacă la opt zile vor avea test negativ. Asimptomaticii cu test pozitiv vor mai sta izolați la domiciliu patru zile, iar pacienții simptomatici care au forme ușoare vor ieși din spital tot după 10 zile și vor sta în izolare acasă.

Noile reguli au fost stabilite printr-un Ordin al ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, semnat marți, după ce mai multe spitale din țară care tratează pacienți cu Covid-19 au anunțat că au ajuns aproape sau chiar au atins capacitatea maximă de internare.

Prevederile documentului:

  • Pacienții asimptomatici cu factori de risc, precum și pacienții simptomatici care au forme ușoare vor fi internați în spitale de faza 2 sau suport. Aceștia vor putea fi externați după minim 10 zile de internare în lipsa febrei și ameliorarea simptomatologiei, pentru cel puțin 72 ore. Testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare.
  • Pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiția izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare).
  • Pacienții asimptomatici care sunt negativi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu.
  • În cazul pacienților cu afecțiune renală care necesită dializă, aceștia vor fi mentinuți internați până la 14 zile în vederea asigurării accesului la dializă (procedură care nu poate fi efectuată în condiții de izolare la domiciliu).
  • Pacienții simptomatici cu forme medii sau severe vor rămâne în spitale faza 1 sau 2 care au în structură secţii de terapie intensivă sau în spitale suport, în cazul în care spitalele de fază 1 sau 2 nu au secţii de terapie intensivă.
  • Internarea trebuie să dureze cel puțin 14 zile de la debutul simptomelor, lipsa febrei pentru cel puțin 72 ore și ameliorarea simptomatologiei. Testarea de control se va efectua după îndeplinirea criteriilor mai sus menționate. Pacienții cu rezultat pozitiv la testul de control pot fi externați dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu indicații de izolare la domiciliu pentru o perioadă stabilită de medicul curant.
  • Personalul medical este obligat să utilizeze echipamentele individuale de protecţie (PPE) conform normelor în vigoare pentru toți pacienții care se adresează serviciilor medico-chirurgicale, adaptat în funcție de riscul manoperelor efectuate la pacient.
  • După externare, monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu se face de către medicul de familie, zilnic, prin sistemul de telemedicină. Pentru pacienții care nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie monitorizarea zilnică este efectuată de către Direcția de Sănătate Publică Județeană și a municipiului București.

Noile criterii de externate au fost fundamentate pe baza recomandărilor OMS și ECDC care nu mai condiționează externarea pacientului cu stare clinică bună după 2 teste negative succesive pentru probe recoltate la interval de 24 de ore. Există rapoarte care evidențiază că pacienții pot rămane pozitivi la RT-PCR timp de săptămâni sau chiar să alterneze un rezultat pozitiv după zile/săptămâni după unul negativ, evidențele preliminare sugerând că pacientul nu mai este infecțios, precizează un comunicat al Ministerului Sănătății.

În ultimele 24 de ore au fost 214 cazuri noi.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: