23 iunie, 2020

Înmatriculările din acest an de autovehicule de pasageri din Uniunea Europeană vor suferi o scădere de 25%, ca urmare a crizei economice majore provocată de pandemia de coronavirus, potrivit estimărilor Asociaţiei Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate marți.

ACEA prevede ca vânzările de maşini din Uniunea Europeană să se reducă până la aproximativ 9,6 milioane de unităţi în acest an, cu circa 3 milioane mai puțin faţă de 2019, după ce, în luna ianuarie, se aștepta la o scădere limitată, de 2% de creştere.

Este cea mai mare cădere înregistrată vreodată de industrie și cel mai mic volum de vânzări din 2013 încoace, când industria trecuse deja d al șaselea an de declin după criza financiară din 2008 – 2009, potrivit sursei citate.


Şocurile crizei din martie şi până în mai au dus la o contracţie a pieţei auto din UE de 41,5%, până în prezent, dar ACEA apreciază că situaţia ar urma să se îmbunătăţească uşor după ce restricţiile vor fi relaxate.

„ACEA speră ca acest scenariu dramatic să fie ameliorat de măsuri rapide și puternice luate de guvernele țărilor membre. Este nevoie urgentă de stimulente pentru achiziţie şi de scheme de casare în UE pentru a crea o foarte necesară cerere de noi maşini”, a declarat directorul general de la ACEA, Eric-Mark Huitema.

Şi în România, piața mașinilor noi a scăzut în mai cu 45% față de perioada similară a anului trecut, dar este în creștere pentru prima dată față de față de cifrele anunțate în lunile ianuarie-aprilie, potrivit datelor APIA.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: