24 iulie, 2014

Sancţiunile Uniunii Europene vor viza băncile de stat din Rusia şi capacitatea acestora să finanţeze economia în declin a Moscovei, informează Reuters citând surse dipomatice, în urma reuniunii de joi a ambasadorilor statelor UE.

Aceştia s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta opţiunile prezentate de Comisia Europeană în urma doborârii avionului malaezian de către separatiştii sprijiniţi de Rusia.

Măsurile, cuprinse într-un document de 10 pagini,  vor fi trimise spre analiză în capitalele celor 28 de state membre, și ar fi:

SANCŢIUNI PRIVIND PIAŢA DE CAPITAL

  • Investitorilor europeni nu le va mai fi permis să cumpere noi datorii sau acţiuni, cu o maturitate mai mare de 90 de zile, ale băncilor deţinute în proporţie de 50% sau mai mult de către stat, care reprezintă majoritatea activelor bancare din Rusia.
  • Astfel, niciun individ sau entitate din UE nu va putea să mai investească în bonduri, acţiuni sau instrumente financiare al băncilor ruse care au ca acţionar statul, iar asta ar reprezenta o lovitură dură pentru sectorul financiar rus.
  • Interdicţia include atât pieţele primare, cât şi cele secundare.
  • Datoria guvernamentală nu va fi supusă acestor interdicţii, în faza iniţială. Şi nici creditele sindicalizate nu sunt afectate.
  • Un posibil pas următor ar fi introducerea altor sancţiuni în pachet, care să interzică achiziţionarea de bonduri şi acţiuni de la companii din sectoarele sancţionate, adică energie şi apărare.
  • Companiile sancţionate nu vor mai putea lista aţiuni pe bursele europene.

Aceste bănci care ar fi vizate au accesat anul trecut de pe pieţele de capital europene aproape jumătate din capitalul de care aveau nevoie şi care a fost în valoare de 15,8 miliarde de euro.

“Restricţionarea accesului la pieţele de capital ale instituţiilor financiare ruse deţinute de stat le va creşte costul împrumuturilor şi le va afecta capacitatea de a finanţa economia rusă, dacă autorităţile ruse nu le vor oferi surse alternative de finanţare”, se arată în documentul citat de Financial Times.

În plus, măsura “va produce un climat de piaţă nesigur care va afecta mediul de afaceri din Rusia şi va accelera ieşirile de capital”, mai arată evaluarea Comisiei.

Printre băncile vizate, care sunt deţinute de stat într-o proporţie mai mare de 50% sunt Sberbank, VTB, Rosselkhozbank (Banca Agricolă) şi VEB.

RESTRICŢIONAREA EXPORTURILOR DE TEHNOLOGIE ÎNALTĂ

  • Este vorba despre restricţionarea exporturilor de tehnologie pentru foraje marine la mare adâncime, pentru gazele de şist şi pentru explorarea în zona arctică.
  • Va exista un sistem de autorizare a vânzărilor, furnizărilor, transferurilor sau exporturilor, directe sau indirect, de tehnologie către Rusia.
  • Printre produsele care nu vor mai putea fi exportate se regăseşte tubulatura folosită la construcţia conductelor magistrale de transport a gazului şi petrolului, sonde, platforme de foraj plutitoare sau submersibile, precum şi macarale şi echipamente şi utilaje de dragare.
  • Această interdicţie privind exporturile de tehnologii înalte va viza şi componente de care are nevoie sectorul energetic rus. Documentul arată că tehnologiile folosite în domeniul energetic reprezintă doar 150 de milioane de euro în exporturile UE către Rusia, dar va afecta puternic companiile ruseşti, care nu pot găsi altundeva aceste componente.

“Rusia are nevoie de tehnologii UE să dezvolte unele sectoare dintre cele mai competitive şi orientate spre export, inclusiv producţia de energie şi oţel”, se arată în documentul Comisiei. “Posibilitatea ca Rusia să substituie astfel de produse care provin din UE şi SUA este mică, pentru că nu există produse similare”, se mai adaugă.

Această interdicţie va afecta proiectul South Stream şi facilitatea de gaz natural lichefiat din peninsula Yamal. Vor exista astfel întârzieri în proiectele majore energetice. South Stream se bazează în mare parte pe tehnologie europeană, iar Comisia Europeană a mai luat o măsură care afectează proiectul: a cerut Bulgariei să oprească construcţia, pe sectorul bulgar, a gazoductului.

La rândul său, proiectul de gaz lichefiat al companiei Novatek din peninsula Yamal are ca parteneri principali compania franceză Total, specializată în foraje la mare adâncime, şi pe cea chineză, CNCB.

De altfel, Novatek a mai fost afectată şi de punerea pe lista sancţiunilor de către SUA a unuia dintre acţionari. Compania vrea ca, odată dezvoltat proiectul din pensinsula Yamal, să exporte 16,5 milioane de tone de GPL pe an.

Comisarul european pentru energie, Gunther Ottinger, a spus, de altfel, miercuri că UE nu ar trebui să dea ajutor tehnic Rusiei să dezvolte câmpurile petrolifere dn zona arctică, dacă rusia nu contribuie la detensionarea situaţiei din Ucraina.

EMBARGOU ASUPRA LIVRĂRILOR DE ARMAMENT

  • Propunerea are în vedere embargou asupra livrărilor de armament din întregul sector al apărării.
  • Embargoul este reversibil
  • Nu s-a decis încă ce se va întâmpla cu contractele încheiate anterior impunerii sancţiunilor.

 Germania dă undă verde sancțiunilor, dar pe o perioadă limitată de timp

Berlinul crede că UE trebuie să impună sancţiunile până la sfârşitul lunii iulie, susţin surse europene citate de Reuters. Într-o întâlnire cu uşile închise a reprezentanţilor industriei, oficialii germani au spus că sancţiunile ar trebui aplicate pe o perioadă limitată de timp.

În ciuda grabei germane, mai mulţi diplomaţi spun că sancţiunile economice nu se anunţă joi, ci cel ma probabil va fi nevoie de o nouă întâlnire, săptămâna viitoare.

Şi tot săptămâna viitoare ar putea fi anunţate noile nume de persoane şi companii care vor fi adăugate pe lista neagră, mai informează Reuters. Surse citate de agenţia de presă afirmă că 15 oficiali şi 18 entităţi vor fi supuse îngheţării activelor şi interdicţiilor de călătorie, în cazul persoanelor.

Dintre cele 18 entităţi, nouă sunt companii şi nouă sunt instituţii, iar numele celor vizaţi vor fi făcute publice până la sfârşitul săptămânii.

Descărcaţi aici comunicatul Consiliului.

 

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: