10 iunie, 2022

Salariul mediu net pe economie a înregistrat o creștere marginală în aprilie, de 0,8%, în condițiile în care în aceeași lună, prețurile au crescut, în medie, de patru ori mai mult, reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS).

Salariul mediu net a ajuns în aprilie la 3.967 de lei, cu 30 de lei în plus față de luna martie. În aprilie, prețurile de consum au înregistrat un avans de 3,7% față de luna martie.

Față de luna aprilie 2021, salariul mediu net a crescut cu peste 11%. Rata anuală a inflației în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 a fost de 13,8%.

Industria IT, în topul segmentelor cu cele mai bune salarii


Cele mai mari salarii medii au fost înregistrate în industria IT, iar cele mai mici în HoReCa.

În luna aprilie 2022, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precizează INS.

De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat reluării activității anumitor agenți economici, realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte).

Totodată, scăderile câștigului salarial mediu net față de luna martie 2022 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri.


De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice.

În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare creșteri ale câștigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administrația publică (+0,7%), respectiv în sănătate și asistență socială (+0,1%).

În învățământ, câștigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-1,7%), ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: